1. Transformarea României într-o democrație funcțională (un scor peste 8, preferabil peste 9 în Democracy Index).

2. Transformarea României într-un free market welfare state autentic și solid.

Asta înseamnă, pe de o parte, trecerea României din categoria țărilor cu o economie moderately free, ca acum, în cea a țărilor mostly free din punct de vedere economic (un scor de peste 70 în Index of Economic Freedom, preferabil cât mai aproape de 80; dacă am reuși să ajungem la un scor de peste 80, adică în zona economiilor complet libere, ăsta ar fi un super-bonus).

Pe de altă parte, înseamnă eradicarea practică a sărăciei și a excluziunii sociale prin servicii publice și prin măsuri sociale care asigură incluziunea tuturor. Pe linia asta, ținta principală ar trebui să fie ca maxim 5% din totalul populației să sufere de pe urma privațiunilor materiale și maxim 2% să se confrunte cu privațiuni materiale severe (preferabil ar fi maxim 3% pentru privațiuni materiale și maxim 0,5% pentru privațiuni materiale severe).

Pentru eradicarea sărăciei și a excluziunii sociale e necesară egalizarea nivelului de trai dintre urban și rural. Diferența dintre urban și rural ar trebui dată exclusiv de mărimea localității (de numărul de locuitori), nu de nivelul de trai.

În fine, dat fiind că trăim într-o societate masiv subeducată, pentru eradicarea sărăciei și a excluziunii sociale e obligatoriu să ajungem în punctul în care cel puțin 30% dintre persoanele cu vârsta cuprinsă între 16 și 64 de ani să aibă studii superioare. Preferabil ar fi ca procentul să ajungă la 40% (acum e pe la 15-16%).

3. Pregătirea României pentru transformarea ei în țară de imigrație, cum sunt toate statele dezvoltate. (Punctele (1) și (2) ajută foarte mult în direcția asta).

4. Accederea în Spațiul Schengen.

5. Adoptarea euro ca monedă, în paralel cu opțiunea fermă în favoarea reformării monedei europene după modelul dolarului american. (În general, România ar trebui să ajungă în avangarda țărilor care propun și care construiesc o Uniune Europeană de tip federal.)

În toate cele 5 puncte de mai sus, președintele României poate – și, după părerea mea, ar trebui – să aibă un rol important (pe alocuri chiar decisiv). Pentru că toate, luate împreună, formează un proiect de țară, stabilesc niște ținte transpartinice și dau un orizont de timp.

Din păcate, niciunul dintre actualii candidați nu se referă la ele, cu excepția punctului (4) și, parțial, a punctului (5). Iar asta arată că avem niște candidați cu mize foarte mici și cu o înțelegere (sub)mediocră a rolului pe care ar putea și ar trebui să-l joace.

De unde și platitudinea absolută a acestei campanii electorale, care derivă direct și exclusiv din platitudinea candidaților.