Dar dacă nu e Rusia? Dacă e China?

În 2015, nimeni nu putea să prevadă deriva eurosceptică și anti-liberală a PSD-ului de azi. Nici măcar în 2016 lucrurile nu erau deloc clare.

Și asta pentru că, la prima vedere, România părea apărată de asemenea derive. Cele două țări care o apucaseră deja pe drumul anti-liberalismului, Ungaria și Polonia, aveau caracteristici care lipseau României. Polonia era – și este – mai bogată decât România, deci are o marjă de manevră care nouă ne lipsește – iar Ungaria a fost deja cumpărată de Rusia, un lucru imposibil în România datorită rusofobiei majoritare și filo-americanismului.

Totul părea așadar în regulă. Și cu toate astea, din 2017 încoace discursul și măsurile anti-liberale promovate de PSD se intensifică într-un ritm alarmant.

Explicația curentă e că PSD a fost practic confiscat de Dragnea, care caută să își scape pielea luptând cu disperarea și violența celui care nu (mai) are nimic de pierdut.

Totuși, la o privire mai atentă, explicația asta nu explică nimic. Dacă dependența de UE a României ar fi fost cea care speram să fie, PSD s-ar fi debarasat de mult de Dragnea fără nicio emoție, la fel cum s-a mai debarasat în timp și de alți lideri. Din moment ce nu face asta, înseamnă că PSD nu se simte în niciun fel amenințat de UE.

Iar dacă nu se simte amenințat de UE, înseamnă că are spatele asigurat într-o eventuală confruntare cu Uniunea – exact ca Ungaria, Polonia și Cehia.

Dar, spre deosebire de Polonia și de Cehia, România nu se poate baza pe propria bogăție – și, spre deosebire de Ungaria, nu-și poate permite să fie cumpărată de Rusia. Și atunci?

Și atunci, cea mai simplă explicație rămâne China – la care nu se prea uită nimeni de pe la noi.

China, spre deosebire de Rusia, e mult mai bogată și mult mai inteligentă. Și vine cu o ofertă greu de refuzat de către clasa politică românească: finanțarea dezvoltării fără presiunile pe anticorupție, bună guvernare, stat de drept și drepturile omului pe care le impune UE.

China se adresează explicit și în mod oficial acelor țări care vor să se dezvolte dar nu vor să se democratizeze, și e dispusă să le finanțeze masiv. E politica oficială a lui Xi Jinping, concretizată inclusiv în Belt & Road Initiative. Iar oferta asta se potrivește mănușă acelor țări care vor să iasă de sub influența Uniunii Europene astfel încât elitele lor cleptocrate să-și poată păstra privilegiile.

Din mai 2017, România a aderat la Banca Asiatică de Investiții în Infrastructură – un fel de BERD chinezesc prin care China finanțează modelul anti-liberal de dezvoltare.

În plus, China a dedicat României 11 miliarde de dolari în următorii 5 ani pentru investiții în domeniul energetic (petrol).

Dacă am dreptate și PSD se bazează pe China pentru a intra în zona statelor anti-liberale, suntem pierduți. Fiindcă oferta chineză e atractivă nu doar pentru PSD, ci și pentru PNL, ALDE, UDMR și PMP – iar USR nu contează.

Dacă, așadar, am dreptate, România a ieșit din sfera de influență a UE și drumul ei către democrația anti-liberală nu mai poate fi oprit.

Lucrurile sunt și mai grave dacă ținem cont de geopolitică. Dacă China reușește cu Belt & Road Initiative și ajunge să controleze Asia centrală și de sud-vest, Europa de est și părți din Africa de nord și din Orientul mijlociu, heartland theory ne spune că China va deveni super=puterea globală a secolului al XXI-lea. Adică secolul al XXI-lea va aparține Chinei, la fel cum secolul al XX-lea a aparținut Americii și Rusiei.

Caz în care UE însăși e pusă în fața unei amenințări existențiale. Singura șansă pe care o mai avem e ca UE să se transforme rapid în SUE și euro să funcționeze exact ca dolarul (cu Banca Centrală efectuând anual clearinguri între statele membre, ca să nu se mai poată ajunge la situația oribilă în care Grecia a fost îngenuncheată) – plus extindere spre est.

Dar cum scenariul ăsta – singurul salvator – e foarte improbabil, cel mai probabil e că China va domina lumea și că România e pierdută pentru Occident. Ne așteaptă destinul Kazahstanului – sau, în cazul cel mai bun, al Turciei. În ambele situații însă, PSD și modelul cleptocrat de dezvoltare vor domina România cel puțin încă 20-30 de ani de acum încolo.

Cu sau fără Dragnea, PSD, PNL, PMP, ALDE și UDMR au înțeles deja că au o sursă (mare) de bani cu care să-și țină clienții economici mulțumiți, fără să mai aibă pe cap presiunile puse de UE (și de SUA) cu anti-corupția, cu transparența, cu independența justiției sau cu drepturile omului.

Toți cei care vor fie corupție și trafic de influență, fie rasism și conservatorism social vor fi fericiți. China îi acceptă așa cum sunt – ba chiar se bazează pe ei să rămână așa cum sunt – iar UE (acest monstru sexomarxist inventat de birocrați bolșevici) nu le va mai putea amenința în niciun fel supremația.

Dacă am dreptate, așadar, aventura democratică a României se oprește aici.