Decizia de a avea un copil este una sacrificială: din momentul în care o iei, altcineva devine, pentru tine, mai important decât tine. Iar asta e exact definiția sacrificiului: a pune pe altcineva mai presus de tine.
Pentru a avea sens, sacrificiul trebuie să fie voluntar. Îi admirăm pe cei care se sacrifică pentru alții și le suntem recunoscători tocmai pentru că gestul lor e făcut de bunăvoie, e expresia libertății celui care și-l asumă.
Un sacrificiu obligatoriu e o contradicție în termeni. Pe cei obligați să se sacrifice nu îi admirăm, ci îi compătimim ca pe niște victime ale unui abuz. Tot de-asta nu îi blamăm pe cei care aleg să nu se sacrifice, fiindcă nimeni nu poate fi forțat să se sacrifice pentru altul.
Sacrificiul e admirabil tocmai pentru că e benevol. Refuzul, tot benevol, de a se sacrifica pentru altul, nu e nici admirabil, dar nici blamabil: dacă ar fi blamabil, sacrificiul ar deveni obligatoriu, deci expresie a unui abuz.
Tocmai de-asta maternitatea e admirabilă, pentru că e un sacrificiu. Și tot de-asta avortul nu poate fi blamabil, fiindcă altfel ar însemna că maternitatea însăși își pierde orice sens sacrificial.
Toate astea sunt niște adevăruri general-umane, pe care le înțelegem indiferent dacă suntem atei, agnostici sau persoane religioase (și indiferent de religia practicată în caz că suntem relgioși).
În cazul creștinismului, indiferent de denominație, e cu atât mai șocant militantismul pentru interzicerea avortului cu cât creștinismul însuși e o religie sacrificială în care Maria e celebrată tocmai pentru că, în deplină libertate, a spus „Da” („fie mie”). Maria putea spune „Nu”, dar a spus „Da” – și pentru asta e admirată. Dumnezeu nu i-a spus „Acum ești însărcinată și îți interzic să avortezi!” (De altfel, nicăieri în textele sacre ale creștinismului nu avem o interdicție a avortului – nici în Vechiul, nici în Noul Testament).
Dacă creștinismul, indiferent de denominație, a devenit o religie asociată automat cu interzicerea avorturilor, asta nu s-a întâmplat din cauză că, la nivel ierarhic, el e dominat de bărbați – ci din cauză că e dominat de bărbați proști și răi, prin excelență anti-creștini.
Așa se face că creștinismul pare să fie singura religie dominată de anti-creștini arțăgoși care transformă sacrificiul în obligație și astfel îl golesc de sens – golind în felul ăsta de sens însăși religia pe care pretind că o propovăduiesc.
PS Cât despre cei care echivalează avortul cu crima, fie ei atei, agnostici sau persoane religioase, ei ar trebui să știe că avortul nu e o crimă atâta vreme cât e singura metodă prin care poți evita asumarea unui sacrificiu de sine. A susține altceva înseamnă a susține că oamenii pot fi obligați să se sacrifice pentru alții, ceea ce transformă sacrificiul într-un abuz și persoana obligată la sacrificiu într-o victimă a abuzului.