Drepturile omului pe înțelesul istericilor: dreptul la viață e nederogabil
Drepturile și libertățile omului recunoscute prin tratate internaționale și/sau prin constituții se împart în două mari categorii:

• drepturi derogabile (sau relative, deși între „derogabil” și „relativ” nu e echivalență perfectă): drepturi și libertăți a căror exercitare poate fi limitată/restrânsă în anumite situații și cu respectarea anumitor cerințe, și
• drepturi non-derogabile (sau absolute, deși, la fel ca mai sus, între „non-derogabil” și „absolut” nu există echivalență perfectă): acele drepturi și libertăți a căror exercitare nu poate fi limitată/restrânsă în absolut nicio situație – nici măcar în caz de război sau în orice alte situații excepționale (stare de urgență, stare de alertă etc.).
  Lista drepturilor non-derogabile se regăsește în art. 4, alin. 2 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice și în art. 15, alin. 2 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
  Lista din art. 15 CEDO este mai scurtă decât cea din art. 4 al Pactului internațional – dar prevede că exercitarea drepturilor derogabile poate fi restrânsă doar în conformitate cu tratatele internaționale așa încât, de fapt, lista din art. 4 al Pactului e valabilă și aici.
  Potrivit art. 4, alin. 2 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice, următoarele drepturi sunt non-derogabile – așadar exercitarea lor nu poate fi restrânsă în nicio circumstanță:

1. Dreptul la viață.
   (Nu se consideră încăcare a dreptului la viață următoarele:

• moartea care survine ca urmare a unei hotărâri judecătorești definitive în statele în care încă există pedeapsa cu moartea;
• moartea care survine ca urmare a utilizării absolut necesare a forței în următoarele situații: în apărarea unei persoane de violența nelegală îndreptată împotriva ei; în efectuarea unei arestări legale sau prevenirea unei evadări; în stoparea unei revolte sau a unei insurecții;
• moartea care survine ca urmare a unor acte legitime de război.)

1. Dreptul de a nu fi supus torturii și nici pedepselor sau tratamentelor crude, inumane sau degradante.
2. Dreptul de a nu fi ținut în sclavie sau în servitute și de a nu fi obligat la muncă forțată.
3. Dreptul de a nu fi întemnițat pentru singurul motiv de a nu fi în măsură să execuți o obligație contractuală. (E dreptul prin care se interzice așa-numita închisoare a datornicilor.)
4. Dreptul de a nu fi condamnat pentru infracțiuni care nu există în dreptul penal național sau internațional la momentul comiterii faptei.
5. Dreptul la recunoașterea personalității juridice.
6. Dreptul la libertatea de gândire, de conștiință și de religie – dar nu și dreptul de a-ți exprima gândurile/opiniile sau de a-ți manifesta credințele (care e un drept derogabil).
   Atât. Doar astea 7 drepturi sunt non-derogabile – adică exercitarea lor nu poate fi restrânsă în nicio circumstanță, nici măcar în situații excepționale.
   Toate celelalte drepturi sunt derogabile, adică exercitarea lor poate fi restrânsă în mod legitim în circumstanțe speciale – dar doar dacă sunt îndeplinite anumite condiții.
   Circumstanțele speciale sunt următoarele: exercitarea drepturilor și libertăților derogabile poate fi restrânsă în caz de război sau de orice alt pericol public ce amenință viața națiunii. Prin „pericol public ce amenință viața națiunii” se înțelege „o situație excepțională de criză sau de urgență care afectează întreaga populație și care constituie o amenințare la adresa vieții organizate a comunității care compune Statul”.
   Condițiile care fac ca restrângerea exercitării drepturilor derogabile să fie legitimă sunt: restrângerea trebuie să fie (1) strict corelată – și proporțională – cu exigența situației de fapt, și (2) în concordanță cu obligațiile care decurg din dreptul internațional.
   Bun. Acum suntem într-o pandemie cauzată de un virus care se transmite prin aer și care poate omorî gazda (persoana infectată). Așadar suntem clar într-o situație excepțională de criză care afectează întreaga populație și care constituie o amenințare imediată la adresa vieții comunitare – adică într-o situație de pericol public ce amenință la propriu viața națiunii: oamenii pot transmite boala unii altora și, odată infectați, pot muri. Datele privind modul în care se transmite virusul și cele privind mortalitatea în exces sunt suficiente pentru a proba cu certitudine afirmațiile de mai sus.
   În condițiile astea, statele sunt ținute să apere dreptul la viață al cetățenilor lor – care e un drept non-derogabil – și să ia toate măsurile legitime pentru asta, inclusiv să restrângă exercitarea unor drepturi derogabile.
   Nu e dictatură – medicală sau de orice alt fel – e pur și simplu respectarea drepturilor omului, și în particular a drepturilor nederogabile, într-o situație excepțională.
   Ca să fie simplu de înțeles:
   Dreptul tău de a nu purta mască e un drept derogabil. Dreptul la viață e nederogabil.
   Dreptul de a dispune de tine cum crezi de cuviință (de a te vaccina sau nu, de exemplu) e un drept derogabl. Dreptul la viață e nederogabil.
   Dreptul la liberă circulație (de a te plimba pe unde vrei tu, cum vrei tu și prin orice țară vrei tu) e un drept derogabil. Dreptul la viață e nederogabil.
   Dreptul la libertatea de asociere (de a participa împreună cu alții la concerte, festivaluri, pelerinaje, proteste, nunți, botezuri, petreceri etc.) e un drept derogabil. Dreptul la viață e nederogabil.
   Dreptul de muncă e un drept derogabil. Dreptul la viață e nederogabil.
   Adică, da, în situație de pandemie statele pot impune în mod legitim și democratic inclusiv vaccinarea obligatorie a tuturor persoanelor vaccinabile sau doar a unor categorii de persoane – și pot legifera inclusiv suspendarea sau desființarea contractelor de muncă pentru acele persoane care refuză vaccinarea, după cum pot impune lockdown-uri șamd. Fiindcă ele sunt ținute să apere dreptul la viață, un drept non-derogabil, într-o situație excepțională care afectează sănătatea publică.
   Cât despre tine, dacă crezi că drepturile tale derogabile sunt mai importante decât cele non-derogabile, dacă lupți pentru libertatea ta pretins absolută de a nu purta mască, de a nu te vaccina, de a sfida orice restricții și de a îndemna oamenii să sfideze restricțiile – nu ești un democrat, așa cum pretinzi.
   Ești doar cineva care demonstrează că se pișă pe dreptul la viață al celorlalți și care e moralmente vinovat de moartea celorlalți. Nu lupți pentru niciun fel de „libertate”, ci doar pentru moartea semenilor tăi. Nu lupți pentru democrație, ci pentru opusul ei – fiindcă te folosești de doctrina drepturilor omului într-un mod abuziv, tâmpit și, în cazul de față, criminal.
   Dreptul tău de a fi prost, rău intenționat, vanitos, șmecher, narcisist sau doar speriat e un drept cât se poate de real – dar derogabil în situații excepționale.
   Dreptul la viață e nederogabil.