Fiindcă avem obiceiul să ne uităm preponderent la evenimente locale (vezi de exemplu recenta victorie a lui Trump), pierdem adesea din vedere evoluțiile globale care le explică.

În ultimii 40 de ani (și cu precădere în ultimii 20 de ani), lumea în întregul ei s-a schimbat dramatic, în feluri despre care vorbim mai degrabă rar sau deloc.

Primul lucru de care tindem să nu fim conștienți este că omenirea a devenit preponderent urbană. În 2023, populația urbană la nivel global reprezenta 57% din totalul populației umane. Punctul de inflexiune a fost atins în 2006, când jumătate din omenire a devenit urbană.

Faptul este fără precedent. Este pentru prima oară în istoria sapienșilor când stilul de viață urban devine mai degrabă norma decât excepția.

Al doilea lucru pe care tindem să-l ignorăm e scăderea dramatică a sărăciei. În 1984, rata sărăciei (definită ca procent din totalul populației al celor al căror venit este de cel mult 2,15 dolari/zi la nivelul lui 2017 și la paritatea puterii de cumpărare) era de 41% la nivel global. În 2022 ea ajunsese la 9%.

În fine, al treilea lucru pe care cei mai mulți dintre noi îl ignoră este, oarecum corelat cu precedentul, că deja peste jumătate din populația globală face acum parte din clasa de mijloc (definită economic, nu social, și anume în funcție de nivelul de venit). În 2030 se preconizează că peste 5 miliarde de oameni vor face parte din clasa de mijloc globală.

Clasa de mijloc globală este clasa economică cu cel mai mare ritm și nivel de creștere. (Faci parte din clasa de mijloc globală dacă ai un venit zilnic între 10 și 50 de dolari la paritatea puterii de cumpărare. De exemplu, dacă ai un venit de 1.200 de lei, în România faci parte din clasa de jos, dar la nivel global ești în clasa de mijloc.)

Toate cele trei evoluții prezentate mai sus sunt fără precedent. Este pentru prima oară în istoria umanității când suntem preponderent urbani și preponderent nesăraci.

Și toate au consecințe locale pe care le vedem din ce în ce mai des, dar pe care nu le înțelegem foarte bine (fiindcă le interpretăm ca fenomene strict locale, sau, și mai rău, le dăm o interpretare ideologică).

În primul rând, urbanizarea accelerată a umanității obligă guvernele să aloce tot mai multe resurse în zonele urbane – și, pentru că resursele de (re)distribuit nu sunt nelimitate, tot mai puține astfel de resurse ajung în zonele rurale. În consecință, zonele rurale se simt defavorizate în competiția cu cele urbane pentru atragerea de resurse.

Și asta pe bună dreptate. Cei din zonele rurale nu sunt nici paranoici, nici conspiraționiști când se consideră defavorizați și lăsați în urmă. Lucrurile chiar așa stau. Așa că în foarte multe țări, nu doar în cele dezvoltate, avem deja un clivaj politic din ce în ce mai accentuat între urban și rural, cu urbanul devenind tot mai liberal și cosmopolit și cu ruralul tot mai conservator și mai xenofob (și, în societățile multietnice, mai rasist).

În al doilea rând, creșterea globală a clasei de mijloc are drept consecință scăderea clasei de mijloc în economiile avansate. Adică pe ansamblu clasa de mijloc crește, dar local (în economiile avansate) scade.

Nu e niciun paradox aici. Rețineți, vorbim de clasă de mijloc în sens exclusiv economic. În sensul ăsta, clasa de mijloc îi conține și pe cei din zona white collar, și pe cei din zona blue collar.

Cei din zona white collar nu pierd mare lucru, dar cei din zona blue collar pierd în mai multe feluri. În primul rând, pierd prin relocarea producției: joburile muncitorilor din America, de exemplu, sunt preluate de muncitorii din China, din India, din Botswana, din Bangladesh, din Africa de Sud, din Brazilia, din Tailanda sau din România.

În al doilea rând, blue collar-ul local din economiile dezvoltate pierde prin concurența cu imigrantul care acceptă un salariu mai mic (fiindcă pentru el e semnificativ mai mare decât ce câștiga înainte, acasă la el).

Când partea blue collar a clasei de mijloc în sens economic e afectată negativ, pe ansamblu acea clasă de mijloc scade. De aici (sau în primul rând de aici) avem faimoasa scădere a clasei de mijloc observată aproape peste tot în țările puternic dezvoltate.

Iar când zona blue collar din aceste țări e afectată în felurile prezentate mai sus, ea tinde (aproape inevitabil) să devină xenofobă, protecționistă, din ce în ce mai ostilă zonei white collar și, în societățile multietnice, rasistă.

Pe scurt, în economiile puternic dezvoltate ai o nemulțumire din ce în ce mai mare față de ordinea liberală a societății deschise și a lumii deschise dinspre zona rurală și cea urbană blue collar – și o convergență tot mai mare de valori între astea două zone.

Iar convergența asta explică recrudescența iliberalismului, a extremei drepte, a suveranismului și a ultraconservatorismului intransigent în statele puternic dezvoltate.

Alianța dintre blue collar și zona rurală (sau, cum ar zice Lenin, alianța dintre muncitori și țărani) l-a adus pe Trump la putere în 2016 și în 2024. Aceeași alianță a produs Brexit-ul în 2015. Și tot aceeași alianță a produs fascismele europene din anii 20 și 30 ai secolului trecut.

Atât timp cât nemulțumirile veneau aproape exclusiv din zona rurală, lucrurile puteau să fie ținute lejer sub control, așa cum s-a întâmplat zeci de ani în Vest. Dar când, ca urmare a accelerării globalizării, părți din ce în ce mai mari din zona blue collar au început la rândul lor să se simtă amenințate/ignorate/lăsate în urmă, și s-a format alianța dintre blue collars și rural, lucrurile s-au dus în bălării și ordinea liberală a început să fie din ce în ce mai contestată în țările puternic dezvoltate.

Li se reproșează partidelor mainstream de stânga și de centru-stânga din țările puternic dezvoltate (laburiștilor britanici, democraților din State șamd) că au abandonat clasa muncitoare în favoarea „elitei urbane” (adică a zonei white collar) și a valorilor ei liberale și/sau progresiste.

Însă, date fiind evoluțiile globale prezentate la început, recuperarea clasei muncitoare în zona stângii nu se poate face decât în trei feluri: fie stânga însăși se transformă în ceva de tip MAGA și pierde masiv electoratul urban (la noi, PNL e cel care experimentează de câțiva ani buni o variantă soft a acestei soluții), fie, așa cum a încercat Biden, revine la protecționismul economic dar păstrează celelalte valori liberale și/sau progresiste – fie, în fine, prin închiderea granițelor pentru imigranți, fie ei legali sau ilegali (sau printr-o combinație de protectionism vamal și închidere de granițe).

Doar că partidele mainstream din țările astea nu-și permit protecționismul economic (decât în forme mai degrabă soft și unidirecționate), fiindcă țările respective sunt în plină tranziție dinspre o economie bazată pe servicii spre una bazată pe cunoaștere.

(Asta e o evoluție mai degrabă locală, a unui grup de țări, dar care în timp va deveni globală, la fel cum s-a întâmplat cu trecerea de la economia agrară la cea industrială și apoi cu trecerea de la economia industrială la cea bazată pe servicii.)

Iar într-o economie bazată pe cunoaștere mintea umană devine principala resursă economică. Într-o astfel de economie nu-ți permiți luxul de a fi prost sau îngust la minte, fiindcă în felul ăsta îți reduci (eventual dramatic) bazinul de resurse și rămâi în urma altor economii.

În plus, criticii de stânga ai partidelor mainstream de centru-stânga, cei care altfel ne invită insistent să renunțăm la occidentocentrism, ar merita întrebați de ce muncitorii americani, englezi sau olandezi (care temporar pierd ca urmare a globalizării și a deschiderii granițelor) sunt mai importanți decât muncitorii brazilieni, sudafricani, tailandezi sau români (pe care globalizarea și granițele deschise îi scot/i-au scos din sărăcie).

În fine, cele trei evoluții globale prezentate la început vor continua să se manifeste (într-un ritm tot mai accelerat). Lor li se va adăuga și trecerea la o economie bazată pe cunoaștere, care din evoluție locală se va transforma la rândul ei într-una globală.

Așa încât la un moment dat lucrurile se vor regla, absolut toți vor ajunge să beneficieze de pe urma globalizării și a granițelor deschise.

(Același lucru s-a întâmplat, de exemplu, și la trecerea de la economia agrară la cea industrială. Între 1780 și aproximativ 1830 viața muncitorilor industriali aduși cu forța din zonele rurale în fabricile din orașe a fost demonstrabil mai rea decât cea a țăranilor de până la 1780. Dar de prin 1830 încolo, beneficiile lumii industriale au ajuns la toți – nu la fel de mult și nu în același fel, dar la toți – și lumea s-a stabilizat: viața muncitorului industrial de la 1850, oricât de grea altfel, era deja, demonstrabil, semnificativ mai bună decât cea a unui țăran de la 1750. Asta în condițiile în care viața țăranului de la 1750 nu era cu nimic mai bună decât cea a țăranului de la 1650 sau de la 1550 sau de la 1450.)

Până atunci, suntem într-un interregn în care cele trei evoluții globale fac viața muncitorului occidental mai proastă decât cu 50 de ani în urmă (deși viața muncitorului neoccidental a devenit, între timp, semnificativ mai bună decât acum 50 de ani: la nivel global, clasa economică de mijloc crește într-un ritm și cu o magnitudine fără precedent).

Zona rurală și zona blue collar din Vest amenință acum ordinea liberală. Dar va trece și asta.