Organizatorii zic 10.000. Eu zic că 5.000 tot am fost. Poza aia cu inima zoom in/zoom out de care simt unii nevoia să râdă a fost făcută la sfârșit, când într-adevăr piața se mai golise. Dar dacă te uiți la poze și filmulețe făcute pe la 6-7 seara, îți dai seama că acolo erau într-adevăr niște mii de oameni. Eu zic 5.000.

Atmosfera nu a fost de protest, ci mai degrabă de festin câmpenesc – sau, poftim, dacă vreți, de anti-protest. Bucurie, zâmbete, atmosferă caldă. Nu ură, nu încrâncenare, nu frică, nu nervi.

Nu vreau să fac comparații, dar alții le fac așa că fie, joc și eu jocul ăsta. La toate chemările de trezire în conștiință ale lui Georgescu se adunau între câteva sute și cel mult 2.000 de oameni. Nu vorbesc aici de manifestațiile organizate explicit de AUR, pe model PSD, cu autocare, cu organizare pe județe șamd. Acolo, da, erau 10-20.000 de oameni. Dar la cele organizate de Georgescu, fără implicarea logistică și organizatorică a AUR, n-am văzut niciodată mai mult de 2.000 de oameni. Și 2.000 am văzut doar o dată sau cel mult de două ori. În rest, cum am zis, câteva sute.

Așa încât 5.000 de oameni veniți la un festin câmpenesc, neaduși de nimeni, în condițiile în care senzația de pericol iminent trecuse și lumea nu voia să protesteze împotriva a ceva sau a cuiva, ci doar să se bucure puțin după o perioadă dificilă, mi se pare indiscutabil un succes. Unul chiar mare.

Am participat la proteste (as in proteste, nu concerte în aer liber ca ieri) prin 2013 și 2014 în care, dacă ne adunam 2.000 de oameni, consideram că protestul a fost reușit. (Primul protest „Uniți Salvăm” la care am participat în septembrie 2013 cam atât a avut, 2.000 de oameni.)

M-am bucurat să văd, pe lângă steagurile UE și ale României, și steagul Ucrainei și cel al Canadei. Că veni vorba, steagul României, să știți și voi, e ăla cu gaură în mijloc (simbolul revoluției din 89) sau ăla fără nicio stemă. Tricolorul cu stema RSR pe el, pe care îl flutură suveraniștii, e o ofensă la adresa României libere.

Discursurile au fost slabe, cel mult mediocre, destul de inadecvate. Puteau foarte bine să lipsească, oricum nu le asculta nimeni.

Cel mai bun slogan: „Și noi suntem poporul!”.

S-a lăcrimat discret și la imnul Europei, și la cel al României.

Una peste alta a fost frumos. Și cumva terapeutic.

PS Oarecum din culise:

– Boss, bine, te duci la manifestație, dar sper ca prietenii ăia ai tăi să nu vină cu steagurile lor. Nu e momentul.

–Boss, nu cred c-o s-o facă, dar să știi că lor le-a fost mai frică decât nouă, așa încât dac-ar veni cu steagurile lor ar fi perfect îndreptățiți.

Așa că ne vedem la Pride. Unde „prietenii ăia ai mei” o să poată veni cu „steagurile lor”.