Adevărul e că puștimea românească de azi (genZ), pe care o ador, e prima generație normală din istoria noastră recentă – lucru care, doar aparent paradoxal, demonstrează progresul (inclusiv cultural al) României în ultimii 35 de ani.

În tot vestul european (aspirația noastră, nu?), la 18 ani ești revoluționar maoist, defilezi cu steagul roșu în fața burghezilor. La 30, în schimb, ești deja director de bancă, 100% burghez cuminte. Ăsta e traseul cultural (socio-cultural?) al aproape oricărui membru al clasei de mijloc urbane (white collar) din vest.

Ei bine, generația noastră Z este prima care urmează spontan modelul de socializare culturală al vesticilor – ceea ce, cum am zis, probează că între timp, fără să ne dăm seama, am ajuns și noi, în fine, o societate vestică.

Ar trebui să ne bucurăm, nu să ne speriem – și cu atât mai puțin să ne indignăm ca niște mămăițe de ambe sexe.

Suntem bine. Suntem exact acolo unde speram să ajungem. Nu mă credeți? Mai așteptați 10 ani.