I. Reforme electorale

1. Eliminarea semnăturilor, sau reducerea lor la un nivel pur simbolic, gen maxim 1.000 pentru președinte, maxim 100 pentru parlament, primar etc.

2. Anularea sau diminuarea semnificativă a obligațiilor financiare impuse candidaților (gen sumele minime obligatorii pentru validarea candidaturii, care sunt o povară inutilă și nedemocratică).

La urma urmei, cu cât candidează mai mulți oameni și mai multe partide, cu atât crește experiența politică a societății, ceea ce nu poate fi decât un lucru bun.

3. Revenirea la alegeri în două tururi pentru primari (și unde s-a mai scos asta, că nu mai știu).

4. Extinderea dreptului de a candida la consilii locale și pentru liste civice, nu doar pentru partide și candidați independenți.

De altfel, nivelul local ar trebui să fie un laborator democratic în care să se poată experimenta liber tot felul de posibile soluții.

5. Extinderea dreptului de vot și pentru cei care au rezidență legală în România.

Se poate experimenta cu asta la nivel local, dacă nu vrem la nivel național.

6. Acordarea dreptului de vot de la 16 ani. La urma urmei, e neclar de ce, dacă la 16 ani primești drept de muncă, nu poți primi și drept de vot.

Dacă nu vrem asta la nivel național, putem experimenta cu votul de la 16 ani la alegeri locale și/sau europarlamentare, ca pregătire a adolescenților pentru votul național (parlamentare și prezidențiale).

II. Finanțarea partidelor

1. Înlocuirea finanțării pe procent, cum e acum, cu finanțarea pe vot.

Asta obligă partidele să fie mai atente la agenda publicului – doar așa poți aduce mai mulți oameni la vot.

2. Finanțarea (pe vot a) tuturor partidelor care, la alegerile parlamentare, obțin minim 1% din voturi.

Nu există democrație fără partide. Iar partidele neparlamentare sunt importante pentru democrație, fie și numai pentru că doar în partide poți învăța să faci politică.

3. Reforma modului de utilizare a banilor publici obținuți de partide.

Eu sunt un susținător al ideii că partidele trebuie să beneficieze de finanțare publică, fiindcă fără partide n-ai democrație. Partidele chiar sunt instituții esențiale ale democrației.

Și mă bucur de fiecare dată când finanțarea asta crește – în ciuda populiștilor care dau ochii peste cap.

Doar că, la noi, partidele au folosit disproporționat de mult banii ăștia pentru șmecherii.

În loc să-i folosească pentru a crea funcții plătite cu care să atragă expertiză din societate, sau cu care să-și plătească membrii importanți de care au nevoie, astfel încât să nu mai trebuiască să căpușeze instituții publice, partidele noastre folosesc banii publici în principal pentru a mitui presa. Nici măcar USR nu s-a abținut de la asta.

Așa încât ar trebui un regulament care să le spună partidelor ce au voie și ce nu au voie să facă cu banii pe care îi primesc.

III. Reforma parlamentului

1. Preluarea regulamentului și practicilor Parlamentului European

Persoane bizare gen Șoșoacă descoperă foarte repede că circul pe care-l făceau în parlamentul nostru nu-l pot replica în parlamentul european.

Dacă tot ne plângem de calitatea parlamentului nostru, cred că ar trebui să preluăm regulamentul și practicile din parlamentul european. Ca să nu mai avem circ și să-i redăm parlamentului demnitatea pe care ar trebui s-o aibă.

Și gata, mă opresc aici, deși idei mai am. Dar democrația noastră politică ar deveni substanțial mai solidă și mai extinsă dacă măcar reformele enumerate aici ar fi implementate.