1. În continuare cred că înțeleg politica externă/internațională a lui Trump, în ciuda artificiilor lui verbale care mai mult încurcă înțelegerea.

În particular, cred că finlandizarea Ucrainei – dacă într-adevăr asta se urmărește – nu e nici pe departe cel mai rău rezultat pentru Ucraina și pentru regiune. Ba chiar dimpotrivă.

Firește, cel mai bun rezultat ar fi fost o Ucraină în granițele din 1991 integrată în UE și în NATO.

Al doilea cel mai bun rezultat ar fi fost o Ucraină care își controlează întregul teritoriu, neutră dpdv militar dar membră a UE.

Finlandizarea Ucrainei – pierderea de teritorii dar recunoașterea, în schimbul neutralității militare, a statutului ei de țară europeană (adică independență și suveranitate reală, ieșirea definitivă a țării din imperiul rus și integrarea în spațiul european) e a treia cea mai bună opțiune.

Practic e ce a obținut și Finlanda în urma războiului cu Stalin.

Dacă Ucraina devine noua Finlandă, Europa de Est devine o zonă mai sigură decât înainte de 2014 – fiindcă îndepărtează Rusia de la granițele ei, împinge Europa mai departe spre est. Și n-ar fi exclus ca Belarusul să înțeleagă că, dacă vrea, va putea obține același rezultat (ieșirea din imperiu).

Una peste alta, nu avem motive să-l înjurăm pe Trump – dacă, repet, obiectivul e finlandizarea Ucrainei.

2. Insistența lui Macron ca Europa să ofere Ucrainei garanții de securitate sugerează că Europa e capabilă să se regândească după al doilea șoc cultural.

Primul a fost invadarea Ucrainei de către Rusia în 2022, care a schimbat semnificativ modul în care Europa se raportează la Rusia.

Al doilea e ăsta de acum, când Europa a înțeles că epoca postbelică a luat sfârșit și că nu se mai poate baza pe garanțiile de securitate pe care America i le-a oferit în mod tradițional.

Europa pare dispusă să (re)devină actor geopolitic, deci să-și construiască o structură de securitate proprie, independentă de cea americană. Asta nu înseamnă neapărat ostilitate față de SUA, ci doar dezvoltarea capacității de a-și urmări propriile interese geopolitice.

Cred că România merită să exploreze opțiunea asta, fiindcă e și în interesul ei să își obțină garanții alternative de securitate. Nu încalci în niciun fel parteneriatul strategic cu SUA dacă contribui la crearea unei organizații europene de apărare colectivă.

3. În continuare nu înțeleg absolut nimic din politica internă a lui Trump. Oricum m-aș uita la ea, mi se pare că slăbește America.

Adică dacă vă închipuiți că informațiile luate cu japca de DOGE de la USAID, FBI, CIA, Departamentul de Energie șamd nu au ajuns (involuntar) și în posesia unor puteri statale și non-statale ostile Americii, sunteți naivi.

4. Cred că politicienii români trebuie să se abțină de la a-l înjura pe Trump, în ciuda volutelor lui retorice. În fond, cum am zis la primul punct, finlandizarea Ucrainei servește interesele regionale ale României.

Cred, în același timp, că politicienii români trebuie să se abțină și de la a-l pupa în fund pe Trump și a încerca să facă afaceri cu el. Una e să nu-l critici, și alta e să te faci preș (fie și doar parțial). Cred că modelul Macron de interacțiune cu Trump poate fi preluat și de ai noștri.