de Sorin Ioniţă

A trecut şi momentul Colentina, cu demisia celor doi tineri neurochirurgi şi încercarea primăriţei Firea de a aplana conflictele (şi aduna ceva voturi pe parcurs), dar mie mi se pare că s-a pierdut total miza adevărată a poveştii.

Care nu-i simplu de înţeles, pentru că de data asta eu n-am văzut acolo vreo luptă băieţi buni contra băieţi răi, cavaleri contra mega-corupţi, sau o chestie odioasă ca la Casa de Asigurări, cu inventarea de pacienţii fictivi. Deci nu mai suntem în situaţia tipică, cu care ne-am obişnuit, a luptei întunericului cu lumina, când linia de demarcaţie morală să fie clară iar indignarea noastră simplu de direcţionat.

La Colentina a fost vorba de un conflict inevitabil pe alocarea unor resurse publice limitate (puţine sau multe, totdeauna resursele publice sunt limitate), care opune (1) doi medici tineri şcoliţi în afară şi întorşi în România cu ambiţia să-şi practice disciplina la nivel de vârf, lucru absolut de înţeles; şi (2) alţi medici mai puţin scoşi la TV zilele astea, care vor şi ei să practice disciplinele lor, plus conducerea spitalului (o doctoriţă decentă, din ce se aude, despre care n-a vorbit nimeni de rău) care are un mandat de schimbare a spitalului, după o decizie strategică la nivel de minister, necesară şi pe care n-o contestă nimeni, de a restructura treptat spitalele pavilionare învechite, cum e şi Colentina. Ambele agende erau corecte, doar că nu se puteau pune în practică simultan.

Eşecul sistemului medical românesc (şi nu doar medical) e că nu a produs un mecanism raţional, transparent şi predictibil de decizie şi alocare a resurselor în astfel de situaţii, când două obiective vin în conflict, ambele fiind legitime şi susţinute de oameni oneşti şi ok. Ne-am obişnuit prea mult doar cu isteriile provocate de înfruntarea bine-rău, dar nu ştim să gestionăm situaţiile la fel de frecvente în democraţii când două obiective legitime vin totuşi în coliziune.

Nu ştim să facem analiză cost-beneficiu, să vedem ce e bine de pus în practică cu prioritate, şi apoi să explicăm inteligibil decizia pentru a avea compromis şi consens în societate. In sănătate se merge de ani de zile pe sistemul “muşcă şi fugi”: cine are acces la resurse şi reputaţie, clădeşte insule de excelenţă (Smurd, dializa, diverse centre de vârf ca acesta încercat la Colentina) înghiţind disproporţionat de multe resurse, în dauna altor specialităţi sau unităţi medicale-cenuşăreasă.

Se iau decizii strategice pe termen mediu şi lung ca tot sistemul să funcţioneze optim, dar apoi câte un baron de clinică (ce poate fi bun specialist în domeniul lui, asta n-are legătură) îşi delimitează teritoriul şi declară că regulile generale nu se aplică la el în curte, unde face ce investiţii vrea, când şi cum vrea. Iar dacă simte opoziţie, cheamă presa şi spune partea lui de poveste, unor jurnalişti natural înclinaţi spre maniheism şi tentaţi să dramatizeze latura umană a poveştii, ca asta e în natura presei democratice. Ca dovadă, vezi câte titluri gen “bătălia cu sistemul” au fost săptămânile trecute puse deasupra episodului Colentina, chiar de comentatori altminteri raţionali şi ponderaţi.

Şi cât de puţin s-a povestit ce naiba s-a întâmplat acolo cu adevărat şi ce e de reţinut important din toată afacerea asta pentru noi toţi, pentru ca să avem un sistem medical care creşte în calitate uniform, optim, nu hei-rup-uri punctuale şi nesustenabile care dezamăgesc şi publicul, şi pe specialiştii care nu înţeleg cine şi de ce le pune beţe în roate.

Aceasta e de fapt bătălia pentru bună guvernare, care se suprapune doar parţial peste lupta anti-corupţie din anii ăştia: o include pe ultima, dar are şi alte aspecte fără directă legătură cu ea. Este un alt efort, care trebuie făcut în paralel, cu alte instrumente decât procuratura, pentru a încheia agenda de modernizare a României demarată acum 150 de ani.

www.contributors.ro