de Sorin Ionita

Estonia, 5 martie: prim-ministra Kaja Kallas, fiică de fost premier, n-a fost aleasă direct pentru job ci a preluat postul în 2021 când predecesorul a demisionat după un scandal. Dar de atunci profilul ei internaţional a crescut mult iar partidul Reformist are prima şansă. Pentru România e important deoarece Kallas e o dură anti-Kremlin şi lideră care promovează în UE politicile comune corecte în regiunea noastră, de la energie la apărare, mai mult decât inexistenţii de la Bucureşti. Dacă nu va fi premier, e în pole position pentru NATO (pe bune, nu ca ştiţi-voi-cine). Influenţa Estoniei în Europa este în acest moment mult peste dimensiunea ţării.

Finlanda, 2 Aprilie: Şi aici lupta se dă în jurul unei femei tinere, prim-ministra Sanna Marin, dar care spre deosebire de Kallas nu stă aşa de bine în sondaje (dar nici foarte rău). În plus, conduce un partid social-democrat încă derutat de faptul că au trebuit să adere aşa urgent la NATO; în răspăr cu o parte din baza partidului, Sanna Marin este clar anti-Putin. De asemenea a avut curajul să facă o reformă teritorială radicală (s-au creat regiuni cu consilii alese care vor prelua spitalele şi asistenţa socială) care a intrat în vigoare săptămâna asta. Ce-i interesant e că nu există prag electoral iar în cursă s-a înscris un număr record de 24 partide, deci formarea coaliţiei va fi un balamuc (la standarde finlandeze, totuşi). Alt lucru interesant (pentru mine) e că voi lucra pe un proiect acolo, partea de nord, aşa că sper să se lungească ăştia cu formarea guvernului ca să apuce să se facă lumină şi cald ca lumea 🙂

Continuarea, aici.