articol de Leonid Gozman

<< Vladimir Putin ne tot repetă că unul din scopurile invaziei sale în Ucraina e acela de a opri aderarea ţării la NATO. La prima vedere obiectivul pare rezonabil, dar dacă privim mai de îndeaproape ne dăm seama că el este complet opus intereselor naţionale ale Rusiei.

Ideea că intrarea Ucrainei în NATO crează o ameninţare de securitate pentru Rusia e unul din miturile cele mai bine înrădăcinate pe care le-a plantat Putin în opinia publică. În realitate, nicio ţară NATO nu a ameninţat vreodată că va ataca Rusia. Dimpotrivă, graniţele Rusiei cu NATO au fost totdeauna remarcabil de liniştite şi sigure. Mai mult, asta e adevărat pentru toată perioada sovietică, spre deosebire de ce se întâmpla la alte frontiere ale Uniunii. Deci dacă Ucraina aderă la NATO, mişcarea va spori semnificativ securitatea propriilor graniţe ale Rusiei.

Interesele poporului rus sunt cel mai bine servite de o pace durabilă şi îndelungată, nu de războaie de cucerire. Primirea Ucrainei în NATO ar întări alianţa şi i-ar îmbunătăţi capacitatea de a rezista unei agresiuni ruseşti, ceea ce ar scădea riscul unui nou război în Ucraina, deoarece nici măcar Putin nu e pregătit să intre în luptă deschisă cu NATO. Ca atare, populaţia Rusiei va avea şansa să trăiască şi ea în pace.

Foarte important, Ucraina în NATO înseamnă sfârşitul visurilor de a restaura Imperiul Ţarist. Iată o altă veste bună pentru ruşi, pentru că ultimul lucru care le trebuie lor acum e un imperiu. În lumea globală contemporană, ambiţiile imperiale crează o povară economică şi morală insuportabilă, care afectează dezvoltarea unei ţări şi duce la stagnare.

E greşit să presupunem, aşa cum face multă lume, că majoritatea ruşilor ar împărtăşi aspiraţiile imperiale ale lui Putin. În anii de disoluţie şi apoi colaps al URSS, au existat fix zero demonstraţii publice de protest contra independenţei republicilor unionale, deşi pe vremea aia manifestaţiile publice erau mai libere decât azi. Ba chiar, după evenimentele tragice din Vilnius din ianuarie 1991, când trupele sovietice au omorât 13 lituanieni care demonstrau paşnic, un milion de oameni s-au strâns în centrul Moscovei ca să ceară recunoaşterea independenţei Lituaniei. Ruşii au ieşit în stradă nu pentru apărarea imperiului, ci în apărarea libertăţii.

Pe vremea aceea nimeni nu considera prăbuşirea URSS drept “cea mai mare catastrofă a secolului”, cum a calificat-o Putin mai târziu. După cum ne arată sondajele de opinie, publicul rus a început să dea semne de “nostalgie imperială” abia vreo 15 ani după aceea, pe la mijlocul deceniului 2000-2010. Iar schimbarea de atitudine s-a datorat în primul rând propagandei intense susţinută de stat, nu vreunei identităţi imperiale profunde.

Colapsul URSS n-a fost nicidecum o abandonare a imperiului ce ar trebui regretată, ci o întorsătură istorică profund pozitivă pentru Rusia. Invers, renaşterea astăzi a imperialismului la Moscova crează o ameninţare existenţială pentru viitorul ţării. Intrarea Ucrainei în NATO ar fi un mare pas înainte către abandonarea completă a ideii de imperiu, deci o veste bună pentru toţi ruşii.

E clar că interesul Rusiei este să aibă vecini stabili, previzibili şi non-agresivi. Un stat membru NATO reprezintă exact un astfel de vecin. Dacă Ucraina se alătură alianţei, asta e garanţia cea mai bună contra unei viitoare răzbunări din partea Kievului, după încheierea războiului actual.

La fel, accederea în NATO ar obliga autorităţile ucrainene să aplice reforme cruciale pentru a creşte standardele de viaţă ale populaţiei. Iată încă o veste bună pentru Rusia: ca orice alt stat, Rusia are interesul ca vecinii săi să fie prosperi, pentru că va avea de câştigat din relaţiile comerciale şi economice cu ei, dacă aceştia ajung la un standard de viaţă ridicat. De asemenea, întărirea instituţiilor democratice ale Ucrainei ar demonstra publicului rus că democraţia poate înflori în spaţiul post-sovietic. Ruşii sunt la fel de interesaţi de libertăţile personale şi valorile democratice ca orice alt popor, dar sunt de ani de zile bombardaţi cu propaganda Kremlinului care vrea să-i convingă că libertatea şi democraţia sunt posibile doar în Occident şi nu vor prinde niciodată rădăcini în Rusia.

Regimul Putin susţine că această incompatibilitate se datorează unui anume specific al societăţii ruse care o face inaptă pentru democraţie: de pildă cultura dominantă slav-ortodoxă. Dar exemplul Ucrainei, tot o societate predominant slav-ortodoxă, pe care ruşii o percep ca asemănătoare cu a lor, poate demola complet argumentul. De fapt, exact din acest motiv Kremlinul vede democraţia ucraineană ca pe o mare ameninţare.

Dacă Ucraina nu e primită în NATO, nici măcar eliberarea completă a teritoriului său nu va aduce pacea durabilă. Putin nu poate accepta o înfrângere şi va ataca din nou, inevitabil. Este exact ce ar fi făcut şi Hitler dacă aliaţii nu-i distrugeau şi regimul criminal, pe lângă maşinăria de război. Aşa cum pacea a fost posibilă după Al Doilea Război Mondial datorită înlăturării sistemului politic nazist, pacea în Europa de mâine depinde de sfârşitul regimului Putin. Lucrul acesta este evident şi în interesul poporului rus şi e mai probabil să se întâmple dacă Ucraina aderă la NATO. Calitatea de membru va oferi Ucrainei securitate pe termen lung – dar beneficiile pentru Rusia însăşi vor fi la fel de mari. >>

Text de Leonid Gozman, comentator şi politician rus de opoziţie condamnal penal în 2022 pentru că a comparat URSS cu Germania nazistă, fost partener politic al lui Boris Nemţov, liderul liberal asasinat în 2015; actualmente Gozman se află în emigraţie. EFOR are dreptul exclusiv din partea Atlantic Council pentru această traducere în română.