Ateii militanţi insistă pe separarea sferelor publică şi privată, pe model american. BOR se opune spunând că finanţarea de la buget e o compensare pentru trecutele exproprieri, de la Cuza până azi; celelalte culte stau pitite în spatele ortodocşilor, la free riding.
Parafrazând-o pe Katherine Hepburn, mo­mentul potrivit ca să iei o decizie finală des­pre religie nu e niciodată. Însă nu aşa ju­decă d-l Remus Cernea, care a aruncat piatra în baltă, iar pro­ver­bialii zece înţelepţi se chi­nuie acum s-o scoată – plus Radu Mazăre, cu metodele lui bruşte, neortodoxe. Nu­mai de lipsă de curaj nu-l putem acuza sau de in­con­secvenţă: el cel puţin nu s-a sucit în păreri ca se­na­toarea fomistă Cristina An­ghel sau mulţi alţii, după intrarea în parlament.
Sunt două lucruri de zis în privinţa ra­portului stat-biserică. D-l Cernea le-a atins tangenţial, nefiind dânsul o natură analitică sau charismatică în rostire, deci e bine să le discutăm aici dechis. Există nu­anţe ignorate atât de tânărul eco-de­putat, cât şi de brutalii săi adversari, pre­cum arhiepiscopul de Tomis, care i-a re­comandat să se caute la bibilică.
Întâi, chestiunea de bază, în fundalul aces­tor dispute, că o recunoaştem sau nu: îl fa­ce religia pe om mai bun sau dimpotrivă? Aici mi-e teamă că suntem cam pro­vin­ciali şi smuciţi în păreri, împrumutând ar­gumente din Vest, ca în toate cele, doar că unele depăşite. Lumea civilizată a re­nun­ţat la exterminarea intelectuală a ad­versarului pe temele astea; acomodarea is the new black. Radicalismul religios a avut mereu presă proastă, în special după 11 septembrie 2001. Mai nou însă, ce­le­bri­tăţile radical-atee precum Dawkins sau Hit­chens (nu-i ştiţi? păcat: de la ei îşi iau militanţii noştri ideile) au devenit de ase­menea pasée, cum zice un excelent articol în The Spectator.
Noul ateism, versiune 2.0, nu mai vede re­ligia ca forţă a răului; acceptă că ateii pot fi la fel de imorali sau distrugători ca şi cre­dincioşii; şi înţelege că respingerea cre­dinţei nu e o cale garantată către virtute, ci, uneori, către aroganţă. Sau limitare in­te­lectuală: după un autor, ateii militanţi seamănă cu nişte palavragii simpluţi care agaţă oameni în faţa cinematografului şi-i plictisesc demonstrând că Leonardo DiCa­prio nu a murit în scu­fundarea Titanicului. Lucru adevărat, dar irelevant: cel mai idiot spectator ştie as­ta, dar se poate totuşi bu­cura de film dintr-un mi­lion de alte motive.
E ridicol să vezi în babele care pun lumânări la vii şi morţi ameninţarea unei Al Qaeda creştine; sau în hoar­dele de bacalaureaţi care n-au habar de genetică şi evoluţionism, vreun ascendent al creaţionismului. Cel mai probabil, e doar analfabetism cu di­plomă ce ignoră cu egală jovialitate Biblia şi Originea Speciilor. Clerul mărunt, fără educaţie, poate avea păreri surprinzător de nuanţate, dacă vă amintiţi de preotul din După dealuri. Invers, vasta majoritate a ateilor nu sunt caricaturi umane precum tovarăşii demolatori de biserici din ge­neraţia Iliescu. Cu cât ierarhia BOR rea­lizează asta mai repede şi renunţă la de­monizări paleolitice, cu atât mai bine.
www.revista22.ro