de Sorin Ioniţă

Spre deosebire de România, care din motive greu de înţeles a decalat alegerile prezidenţiale de cele parlamentare în 2008-2009 (ca de obicei, o fiţă în capul unor băieţi-consultanţi) generând astfel complicaţii şi cheltuieli suplimentare cu zero beneficii în calitatea guvernării, în Taiwan ele se ţin simultan sâmbăta asta. Sunt probabil cele mai importante alegeri pe glob în prima jumătate a anului deoarece au loc într-o situaţie de securitate tensionată şi, în funcţie de rezultat, pot acutiza rivalitatea geopolitică dintre cele două mari puteri globale, SUA şi Republica Populară Chineză (RPC; Rusia a pierdut demult acest statut, regresând la poziţia de Coree de Nord uriaşă, cu petrol şi gaz).

Sunt nişte alegeri absolut atipice, pentru că Republica China (numele oficial al Taiwanului), singura dintre cele două democratică şi prosperă, nu e recunoscută de restul statelor lumii care, de teama tărăboiului permanent şi ameninţărilor Partidului Comunist Chinez (PCC), perpetuează ficţiunea diplomatică “one China”. În realitate există o diferenţă de o subtilitate orientală între (1) “one China principle”, adică poziţia comuniştilor din Beijing cum că Taiwanul aparţine de RPC, cu PCC în rol conducător, şi (2) “one China policy” practicată de SUA şi alte state occidentale, care recunosc că Beijingul are linia oficială (1), dar se declară agnostice şi imparţiale faţă de validitatea acestei pretenţii, fără să vrea neapărat să clarifice situaţia. Ambiguitatea studiată a acestui status quo este ce a permis democratizarea şi dezvoltarea economică spectaculoasă a Taiwanului.

Continuarea, aici.