Sorin Mierlea: InfoCons este acum şi în Turcia, pentru a veni în sprijinul consumatorilor români de pretutindeni
Asociaţia InfoCons s-a lansat în Turcia în această săptămână, cu ocazia vizitei de lucru la Ankara a preşedintelui InfoCons, Sorin Mierlea.
„InfoCons este acum şi în Turcia, pentru a veni în sprijinul consumatorilor români de pretutindeni. Vizitele de lucru dinafara graniţelor României sunt o reală oportunitate de a cunoaşte, pe de o parte, dar şi de a descoperi, pe de altă parte, noi idei şi iniţiative, bune practici şi noi mecanisme folosite de instituţiile şi organizaţiile internaţionale, pentru a veni în sprijinul consumatorilor. Mulţumim reprezentanţilor din cadrul instituţiilor şi organizaţiilor din Ankara pentru întreaga experienţă”, a transmis Sorin Mierlea, într-un comunicat remis vineri AGERPRES.
Potrivit sursei citate, pe parcusul vizitei, au avut loc întâlniri oficiale cu reprezentanţi ai instituţiilor şi asociaţiilor din Ankara, precum şi cu ambasadorul României în Turcia, Ştefan Tinca.
În prima zi a vizitei de lucru, preşedintele InfoCons a participat la întâlnirea organizată în cadrul Ministerului Comerţului – Directoratul General pentru Protecţia Consumatorilor şi Supraveghere a Pieţei. „Pe parcursul celei de-a doua zi a vizitei de lucru, 24 mai, în faţa reprezentanţilor din instituţiile şi asociaţiile din Turcia, a fost prezentată unica iniţiativă internaţională realizată de InfoCons: Programul Unic de Acces la Numerele de Urgenţă. Prezentarea susţinută de preşedintele InfoCons, Sorin Mierlea, a adus în faţa auditoriului din Ankara o nouă modalitate prin care consumatorul poate fi sprijinit în situaţii de urgenţă şi nu numai. Totodată, în cadrul aceleiaşi zile, au avut loc întâlniri cu reprezentantul Instituţiei de Standardizare din Turcia, Prof. Dr. Adem Sahin”, se menţionează în comunicat.
Cea de-a treia zi a vizitei de lucru, 25 mai, s-a concretizat în desfăşurarea întâlnirilor oficiale din cadrul Universităţii Gazi, dar şi din cadrul asociaţiilor dedicate protecţiei consumatorilor din Turcia, în timp ce în a patra şi ultima zi a vizitei de lucru, 26 mai, a avut loc Consiliul dedicat protecţiei consumatorilor în cadrul Ministerul Comerţului – Directoratul General pentru Protecţia Consumatorilor şi Supraveghere a Pieţei din Turcia. Sorin Mierlea a susţinut în faţa Consiliului un discurs despre iniţiativele InfoCons.
De asemenea, în decursul acestui an, InfoCons a semnat un Protocol de Colaborare cu acest departament al Ministerului Comerţului din Turcia, care are ca obiect dezvoltarea şi implementarea programelor şi activităţilor cu un puternic impact social, crearea unor proiecte comune prin colaborarea transfrontalieră, consilierea reciprocă privind domeniile care aparţin protecţiei consumatorilor.
„Ministerul Comerţului – Directoratul General pentru Protecţia Consumatorilor şi Supraveghere a Pieţei din Turcia este singura autoritate publică dedicată care să stabilească politici privind protecţia consumatorilor, să coopereze cu instituţiile şi organizaţiile interne şi externe în stabilirea acestor politici. De asemenea, decretul de instituire autorizează DGCPMS să coopereze cu ministerele de resort, organizaţiile locale şi internaţionale în stabilirea măsurilor care trebuie luate în vederea protejării consumatorilor. Prin semnarea Protocolului, cele două organizaţii confirmă o colaborare îndelungată şi se angajează instituţional să o dezvolte pe multiple planuri, în beneficiul cetăţenilor din România şi Turcia”, subliniază documentul citat.
Totodată, InfoCons a participat la activităţile şi evenimentele organizate în cadrul proiectului „Increasing the Capacity of CSOs for Consumer Protection”, proiect ce uneşte organizaţiile societăţii civile din Turcia şi Uniunea Europeană, în jurul unor teme comune, pentru schimbul de cunoştinţe şi experienţă, pentru a pune bazele unui transfer eficient de bune practici între organizaţii.
Ultima ora:
ObservatorIlie Pușcaș: Tehnologia blockchain devine un pilon strategic pentru economia viitorului
PoliticRadu Burnete: Mark Rutte a transmis astăzi un mesaj foarte clar – România are aliați pe care se poate baza. Dacă România este atacată, 31 de state vor sări în apărarea ei
EconomieGruia Stoica: Electroputere VFU Pașcani, parte a GRAMPET Group, câștigă pentru a treia oară în fața STB, în procedura de atribuire a contractului de tramvaie pentru București
ExternCristian Andrei: Câteva facts despre alegerile de ieri din US, care ne arată lucrurile un pic mai nuanțate
SocialStefan Radu Oprea: Profesor pentru o oră!
EvenimenteCristian Sporis:🚀 MoonshotX Edition II Bootcamp – Romania’s first private economic diplomacy platform!
EditorialMarco Badea: New York-ul și-a ales primarul care promite să-l salveze. Zohran Mamdani intră în război cu Trump
CulturaLigia Deca: În domeniul cultural, România continuă să-și protejeze și să-și promoveze patrimoniul, inclusiv siturile de patrimoniu UNESCO
Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe


