Vă împărtășesc câteva “secrete” pe care le-am învățat și trăit pe “pielea mea” pe piața financiară. 
Tranzacția de achiziție a activelor Oltchim este publică, dar nu și strategia folosită și ce tehnici au fost necesare ca să reușim.
Echipa coordonată de mine a avut de susținut pe parcursul a 12 luni de lucru 421 de runde de negocieri, cu 48 de fonduri de investiții, bănci, firme de avocatură. Au fost implicați 161 de manageri și specialiști. Resursele logistice au însemnat 140 de zboruri în 16 orașe, 1.259 de nopți de cazare la Londra, contracte cu 8 case de avocatură (4 din România și 4 din Marea Britanie) și cu 12 companii de consultanță pe diferite specialități, din 5 țări. Ceea ce a rezultat în cel mai mare și sofisticat contract, cu peste 12.000 de pagini.

Ca succesul să fie de “neegalat” creditul a fost achitat integral, în mai puțin de 2,5 ani (față de 7 ani cât aveam prevăzut în bussines plan). Ca urmare a acestui succes Chimcomplex figurează pe piața financiară a Londrei pe lista celor mai apreciate companii antreprenoriale din Europa de Est. Suntem contactați de fonduri de investiții pentru credite de până la 2,2 miliarde de euro. Pare o sumă generoasă, dar nu este. De ce? Pentru că pe piață există mulți bani, dar puține proiecte și antreprenori dispuși să garanteze “all in”. Sunt și mai puțini care reușesc să performeze până la final.

În România, avem mentalitatea că finanțatorii sunt pe o poziție superioară (favorabilă lor) iar cei finanțați sunt percepuți pe o poziție de subordonare. Într-o lume corectă cele două părți ar trebuie să fie pe același nivel!

Managerul celui care dispune de resurse financiare, are nevoie să pună banii la treabă. Cel finanțat nu trebuie să alerge după bani și nici să îi fie teamă că nu îi obține, ci trebuie să îi atragă. Dacă știi cum să faci acest lucru, banii vor veni de la sine. Finanțatorii au nevoie de antreprenori capabili să-i multiplice, altfel ei, ar fi cei care ar pierde, pentru că banii nu au valoare dacă nu sunt puși la treabă. Așadar cel mai valoros element în lanțul economic este antreprenorul și nu banul. Dar ca să fie așa, el trebuie să simtă acestă realitate, să o respire și nu doar să o înțeleagă.

În Marea Britanie și Statele Unite, decizia acordării unei finanțări se face pornind de la analiza liderului, apoi a proiectului și la final a garanțiilor.

În România, însă, acest proces este inversat, cu un accent prea mare pus pe garanții, în detrimentul valorii proiectului și a persoanei care îl propune. Această diferență de abordare generează percepții diferite și ca urmare rezultate diferite.

Sfatul meu pentru antreprenori este să aibă încredere în ei, cei care dispun de resurse financiare au nevoie de parteneri de încredere cărora să le încredințeze acești bani. În același timp, proiectul trebuie să fie construit cu grijă pentru a fi profitabil și sustenabil. Garanțiile, deși importante, sunt pe ultimul loc în ecuația finanțării!