Iulian Chifu: Cum filmau militarii saudiţi trimişi la studii la Pensacola atacul terorist al conaţionalului lor
Atacul terorist de la baza Pensacola din Florida a făcut 4 victime şi 7 răniţi. Un student saudit ce se pregătea al treilea an consecutiv la cursurile de aviaţie a luat un pistol şi a împuşcat colegii de curs şi a tras în poliţiştii care l-au ucis în final.Atac terorist cu împuşcături în masă într-o bază militară
Evenimentul este calificat drept atac terorist, fiind...
Iulian Chifu: Apărarea colectivă, răzeşii lui Ştefan şi NATO la 70 de ani. Adaptarea unei alianţe moderne la evoluţiile lumii contemporane
Alianţa Nord Atlantică, pe scurt NATO – prescurtare de la Organizaţia Tratatului Nord Atlantic, semnat la Washington, în 1949 – este cea mai cunoscută, mai căutată şi mai dorită organizaţie a lumii. O simplă căutare pe Google ne arată 76,6 milioane de citări a ONU şi nu mai puţin de 366 milioane de citări ale NATO, de circa 6 ori mai multe.(Alianţa Nord Atlantică este cea...
Iulian Chifu: Un game changer în Brexit – Raportul serviciilor britanice privind ingerinţele Rusiei în referendumul din 2016
Alegerile generale din Marea Britanie, de pe 12 decembrie, se situează sub spectrul incertitudinilor clasice datorate sistemului britanic de vot care presupune vot uninominal pe circumscripţii, ceea ce face ca procentele de susţinere a diferitelor opţiuni să fie nerelevante la vot iar micro-managamentului predicţiilor pe fiecare circumscripţie să fie hazardat. El se face dar cu mari...
Iulian Chifu: Succesorul lui Putin: ziua de după Ţar
S-a lansat succesiunea lui Vladimir Putin. Deşi mai sunt 4 ani până la finalul mandatului. Ce anunţă un asemenea scenariu în condiţiile putinismului târziu unde zvonurile, nuanţele, micile indicii de poziţionare ale personalităţilor la nivelul administraţiei şi simbolurile joacă un rol determinant, nicidecum procesele transparente? Sunt câteva elemente care au concurat spre o...
Iulian Chifu: Emmanuel Macron, reîncărcat şi legitimat de mişcarea Vestele Galbene, la un an de proteste
de Iulian Chifu
Vestele galbene, celebrele Gilets Jaunes din Paris, au împlinit sâmbătă un an de existenţă cu cel de-al 53-lea miting săptămânal, din nou cu confruntări, violenţă şi gaz lacrimogen pentru a opri o mulţime mult mai rarefiată şi mai puţin încrezătoare în obiectivele pentru care a ieşit în stradă.Cele mai puternice revolte din Franţa după 1968 s-au...
Iulian Chifu, despre situaţia din R.Moldova: Dodon – în curs de a-şi construi un regim pro-rus şi de a acumula putere
Preşedintele Centrului de Prevenire a Conflictelor, Iulian Chifu, consideră că Republica Moldova este într-o situaţie „mai proastă decât cea de început”, în care unul dintre cele două partide care asigurau majoritatea a depus moţiune împotriva celuilalt şi a guvernului comun, moţiunea a trecut, iar preşedintele Igor Dodon este în curs de a-şi construi un regim...
Iulian Chifu: Rusia lui Putin sugrumă Ucraina în război economic nedeclarat în Azov şi strâmtoarea Kerci
de Iulian Chifu
Dacă nu mai putem vorbi despre un conflict deschis în Marea de Azov după incidentul din strâmtoarea Kerci, din 2018, când un vas rusesc a luat cu asalt navele ucrainene în apele internaţionale, Rusia a declanşat o altă operaţiune agresivă împotriva Ucrainei în apele Mării Azov şi ale strâmtorii Kerci.
Astfel, agresiunea s-a mutat din cea directă militară...
Iulian Chifu: Atac la Casa Albă – Donald Trump, în procedura formală de demitere a preşedintelui Statelor Unite
de Iulian Chifu
Ceea ce era de aşteptat s-a întâmplat: Preşedintele Camerei Reprezentanţilor, camera inferioară a Congresului American, Nancy Pelosi (democrat), a anunţat declanşarea formală a procedurii de acuzare şi demitere a Preşedintelui american Donald Trump chiar marţi, 17 septembrie, în ziua rostirii de către acesta a discursului său în faţa Adunării Generale a...
Iulian Chifu: La Chişinău, forţarea reformelor cu cuiul de la grenada anticipatelor scos
de Iulian Chifu
Am văzut rezultatele alegerilor locale şi generale parţiale pe cele 4 mandate uninominale vacante din Parlamentul Republicii Moldova. În majoritatea cazurilor, aşteptările au fost încununate cu rezultate potrivit prognozelor.Turul doi şi formarea majorităţilor: marele test de maturitate politică a partidelor
Mai întâi este vorba despre o prezenţă relativ...
Iulian Chifu: Războiul comercial SUA-China: armistiţiu, acord parţial, negocierile dificile amânate
de Iulian Chifu
La 15 octombrie, SUA trebuia să introducă o creştere explozivă de taxe pentru importurile din China prin creşterea de la 25 la 30% a taxelor pentru produse care valorează 250 miliarde de dolari. Pe masă se afla şi o altă creştere de tarife pentru mărfuri în valoare de 160 de miliarde de dolari de la 15 decembrie.
În aceste condiţii au avut loc la sfârşitul...
Ultima ora:
ObservatorIlie Pușcaș: Tehnologia blockchain devine un pilon strategic pentru economia viitorului
PoliticRadu Burnete: Mark Rutte a transmis astăzi un mesaj foarte clar – România are aliați pe care se poate baza. Dacă România este atacată, 31 de state vor sări în apărarea ei
EconomieGruia Stoica: Electroputere VFU Pașcani, parte a GRAMPET Group, câștigă pentru a treia oară în fața STB, în procedura de atribuire a contractului de tramvaie pentru București
ExternCristian Andrei: Câteva facts despre alegerile de ieri din US, care ne arată lucrurile un pic mai nuanțate
SocialStefan Radu Oprea: Profesor pentru o oră!
EvenimenteCristian Sporis:🚀 MoonshotX Edition II Bootcamp – Romania’s first private economic diplomacy platform!
EditorialMarco Badea: New York-ul și-a ales primarul care promite să-l salveze. Zohran Mamdani intră în război cu Trump
CulturaLigia Deca: În domeniul cultural, România continuă să-și protejeze și să-și promoveze patrimoniul, inclusiv siturile de patrimoniu UNESCO
Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe
