Mircea Geoană: Discurs – Criza inegalităților de dezvoltare. Cum transformăm creșterea economică în bunăstare socială?
17 noiembrie 2022, Cluj-Napoca, România
Eveniment:Criza inegalităților de dezvoltare. Cum transformăm creșterea economică în bunăstare socială? Organizatori:Fundația Friederich Ebert și Asociația România 2030 Cluj Napoca Locație: Sala de Conferințe a Hotelului Platinia
Bună seara,
Salut cu mare bucurie orașul Cluj!
Mulțumesc...
Mircea Geoană: Astăzi nu vedem condiţii pentru un minim de teren unde să se poată ajunge la negociere Rusia-Ucraina
Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a declarat, marţi, că, în prezent, nu există „condiţii pentru un minim de teren” pentru negocieri de pace între Rusia şi Ucraina.
„Trebuie să spunem că, din punct de vedere politic, de această dată, nu vedem condiţii pentru o negociere între cele două părţi în viitorul apropiat, dintr-un motiv care este...
Mircea Geoană: NATO a ridicat nivelul de vigilență pe întreg flancul estic, inclusiv în România
Secretarul General Adjunct al NATO, Mircea Geoană, a făcut joi, 16 noiembrie, o declaraţie de presă referitoare la explzia din estul Poloniei. Nu avem indicații ca ar fi fost vorba de un atac deliberat sau că Federația Rusă s-ar pregăti pentru acțiuni ofensive împotriva NATO, a spus Geoană, care i-a asigurat pe români că NATO va face tot ceea ce este necesar pentru a proteja...
Mircea Geoană: Să terminăm cu politica pământului pârjolit, mai ales atunci când schimbăm Guverne şi lideri
Secretarul general adjunct al Alianţei Nord-Atlantice (NATO), Mircea Geoană, a pledat, vineri, pentru abandonarea „politicii pământului pârjolit” mai ales atunci când se schimbă Guverne şi lideri, atrăgând atenţia că ideile bune şi inovarea nu sunt apanajul unui grup „îngust” şi „efemer” de conducători, ci se construiesc într-o...
Mircea Geoană: Am crezut că, odată cu integrarea euro-atlantică a României, misiunea generației noastre s-a încheiat. M-am înșelat. Adevărata noastră Misiune de-abia acum începe. De aceea spun toate aceste lucruri, astăzi, aici!
Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a avut, joi, o intervenție VIDEO în cadrul unei conferințe organizate la Academia de Studii Economice din București, care arată a discurs de candidat la prezidențiale, nu de oficial al Alianței Nord Atlantice, în care vorbește despre un ”plan național ambițios” și fixează patru ”obiective strategice”.
”Atunci am crezut...
Mircea Geoană: Centrul strategic de greutate al Europei se mută către Est
Secretarul general adjunct al Alianţei Nord-Atlantice (NATO), Mircea Geoană, consideră că, în urma războiului din Ucraina, centrul strategic de greutate al Europei se va muta către Est iar România va devenit o ţară nu doar relevantă strategic, ci şi una cu „o relevanţă de natură economică, politică şi tehnologică”.
El a declarat, vineri, în cadrul Conferinţei...
Mircea Geoană, despre cooperarea NATO-UE: ”în ultimii ani am ajuns la un nivel de cooperare fără precedent”
Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană susține că nivelul de cooperare între Alianța pe care o reprezintă și Uniunea Europeană este ”fără precedent”. ”Lucrează mână în mână” a adăugat acesta.
Mircea Geoană a transmis duminică pe pagina sa de Facebook un mesaj de susținere a cooperări NATO – UE:
”La conferința Ambasadorilor UE am discutat,...
Mircea Geoană: La NATO, privim regiunile Mării Negre şi Balcanilor ca zone de relevanţă strategică
Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a declarat, miercuri, că Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord vede regiunile Mării Negre şi Balcanilor ca fiind de „relevanţă strategică”.
El a transmis un mesaj video la Ceremonia de deschidere a Congresului Internaţional BSUN-BUA – „Dialog şi Cooperare în Regiunile Mării Negre şi a...
Mircea Geoană: „Războiul sângeros declanșat de Rusia continuă să alimenteze o serie de crize economice și socioeconomice”
Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, prezent, de la distanță, la festivitatea de începere a cursurilor la Universitatea de Științele Vieții „Regele Mihai I” din Timișoara, le-a vorbit studenților despre schimbările geopolitice actuale, implicit despre impactul războiului sângeros declanșat de Rusia în Ucraina.
Mircea Geoană, secretarul general adjunct al NATO...
Mircea Geoană dă asigurări că ”niciun simulacru de referendum” nu va opri NATO să sprijine Ucraina ”atât timp cât este nevoie” – Războiul rus este dus împotriva unei lumi guvernate de reguli
Țările aliate vor continua să sprijine Ucraina ” atât timp cât este nevoie” și nu vor fi descurajate de ”niciun simulacru de referendum”, a dat asigurări secretarul adjunct al NATO, Mircea Geoană, care a avut o intervenție în deschiderea Forumului Economic România – SUA: ”De la securitate la prosperitate”.
”Vom continua să susţinem Ucraina atât timp cât este...
Ultima ora:
ObservatorIlie Pușcaș: Tehnologia blockchain devine un pilon strategic pentru economia viitorului
PoliticRadu Burnete: Mark Rutte a transmis astăzi un mesaj foarte clar – România are aliați pe care se poate baza. Dacă România este atacată, 31 de state vor sări în apărarea ei
EconomieGruia Stoica: Electroputere VFU Pașcani, parte a GRAMPET Group, câștigă pentru a treia oară în fața STB, în procedura de atribuire a contractului de tramvaie pentru București
ExternCristian Andrei: Câteva facts despre alegerile de ieri din US, care ne arată lucrurile un pic mai nuanțate
SocialStefan Radu Oprea: Profesor pentru o oră!
EvenimenteCristian Sporis:🚀 MoonshotX Edition II Bootcamp – Romania’s first private economic diplomacy platform!
EditorialMarco Badea: New York-ul și-a ales primarul care promite să-l salveze. Zohran Mamdani intră în război cu Trump
CulturaLigia Deca: În domeniul cultural, România continuă să-și protejeze și să-și promoveze patrimoniul, inclusiv siturile de patrimoniu UNESCO
Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe
