Vlad Mixich: Inscaunatii. Cum a inceput Romania, pe nesimtite, sa fie tot mai putin o democratie
de Vlad Mixich
Nu e foarte clar când a început, și nici cum, dar România a intrat deja în epoca Înscăunaților. Cine sunt și cum au ajuns ei aici? Nici asta nu știm foarte bine; și nu e semn de lipsă de informare, căci nici măcar ambasadorul Statelor Unite la București nu a fost capabil să împrăștie ceața.
“Este neclar cum și când a fost Oprea avansat de la...
Vlad Mixich: Dezbracati-va!
de Vlad Mixich
Stăteam aliniaţi lângă perete, cu călcâiele lipite de zid. În tăcere. Aşteptam. Aşteptam oricât era nevoie. Aşteptam până ce Dânsul ieşea pe uşa capitonată, inscripţionată metalic-sclipicios „Acad. Prof. Dr.”, şi începea. Începea vizita. Când intra într-un salon, totul îngheţa: pacienţii, rezidenţii, picătura din perfuzie.
„Acesta e ficatul...
Gabriela Podașcă, Vlad Mixich: Conferința de presă despre autism, legi și educație
Vă invităm vineri, 3 aprilie, începând cu ora 9:00, la conferința de presă din deschiderea celei de-a patra Conferințe Internațională ABA la Universitatea Româno-Americană din București.
În contextul actual al publicării pe 1 aprilie 2015, în Monitorul Oficial a Normelor tehnice de realizarea a programelor naționale de sănătate de Casa Națională de Sănătate pentru...
Ultima ora:
ObservatorIlie Pușcaș: Tehnologia blockchain devine un pilon strategic pentru economia viitorului
PoliticRadu Burnete: Mark Rutte a transmis astăzi un mesaj foarte clar – România are aliați pe care se poate baza. Dacă România este atacată, 31 de state vor sări în apărarea ei
EconomieGruia Stoica: Electroputere VFU Pașcani, parte a GRAMPET Group, câștigă pentru a treia oară în fața STB, în procedura de atribuire a contractului de tramvaie pentru București
ExternCristian Andrei: Câteva facts despre alegerile de ieri din US, care ne arată lucrurile un pic mai nuanțate
SocialStefan Radu Oprea: Profesor pentru o oră!
EvenimenteCristian Sporis:🚀 MoonshotX Edition II Bootcamp – Romania’s first private economic diplomacy platform!
EditorialMarco Badea: New York-ul și-a ales primarul care promite să-l salveze. Zohran Mamdani intră în război cu Trump
CulturaLigia Deca: În domeniul cultural, România continuă să-și protejeze și să-și promoveze patrimoniul, inclusiv siturile de patrimoniu UNESCO
Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe
