Anca Dragu: Moldova, parte integrantă a Europei financiare și exemplu de transformare regională – copilul minune al Europei
La Washington, am participat la forumul „Stabilitate, securitate și prosperitate în Europa de Sud-Est”, organizat de Hudson Institute — un eveniment care a reunit lideri din regiune pentru a discuta viitorul economic și politic al Europei.
Am vorbit despre transformarea profundă a Republicii Moldova, un stat care inspiră prin curaj, maturitate democratică și angajament față...
Luca Niculescu, la întâlnirea board-ului Centrului Regional al OCDE, a evidențiat implicarea României – de la sprijinul acordat R. Moldova și Ucrainei, până la proiectele dedicate Balcanilor de Vest
Luca Niculescu, secretar de stat în cadrul Ministerului Afacerilor Externe și responsabil pentru procesul de aderare a României la OCDE, a participat vineri la reuniunea Consiliului Consultativ al Centrului OCDE de la Istanbul. La întâlnire au participat înalți oficiali din cadrul Guvernului Republicii Turcia și al Secretariatului OCDE, reprezentanți ai unor state membre și candidate...
Victor Negrescu: Am iniţiat o scrisoare către preşedintele CE prin care solicităm deschiderea imediată a negocierilor de aderare pe capitole cu R. Moldova
Europarlamentarul PSD Victor Negrescu anunţă că a iniţiat, cu sprijinul a 55 de eurodeputaţi din 19 ţări, o scrisoare către preşedintele Consiliului European, António Costa, prin care solicită deschiderea imediată a negocierilor de aderare pe capitole cu Republica Moldova.
”Am iniţiat, cu sprijinul a 55 de eurodeputaţi din 19 ţări europene care reprezintă principalele...
Cozmin Gusa: Timofti nu are statura politică pentru a interveni în jocurile de putere din ţară şi din AIE
Analistul Cozmin Gușă a declarat pentru NewsIn că noul preşedinte al R.Moldova, Nicolae Timofti, nu va putea interveni nici în conflictele legate de împărțirea puterii, nici în competiţia ce se va forma în interiorul Alianţei pentru Integrare Europeană, și crede că acesta va fi un președinte slab.
Alegerea lui Nicolae Timofti va avea ca efect „stabilizarea direcției...
Afacerea cu cetăţenia română a eşuat: unsprezece persoane au fost arestate
Tribunalul Bucureşti a decis, vineri, arestarea preventivă pentru 29 de zile a 11 persoane acuzate în dosarul privind acordarea nelegală de cetăţenie română unor moldoveni.
Astfel, au fost arestaţi preventiv pentru 29 de zile Patriana Mariana Bişa, Niculae
Ghiciov, Crina Ionescu, Liliana Gutnic, Alexandra Niculae, Iulian Niţu, Iurie Popov, Dumitru Prisăcaru, Larisa Sireţanu, Aliona...
Potenţialul candidat la preşedinţia Moldovei vine mâine la Chişinău
Potenţialul candidat la funcţia de preşedinte al Republicii Moldova, Veronica Bacalu, este aşteptată mâine la Chişinău.
Presa din Republica Moldova scrie că Veronica Bacalu urmează să vină din SUA, unde este angajată la Fondul Monetar Internaţional, dar deocamdată nu se cunoaşte scopul vizitei sale.
Veronica Bacalu a fost propusă pentru a candida la funcţia de preşedinte de...
Ungureanu le cere miniştrilor să se pregătească temeinic pentru şedinţa comună România – Republica Moldova
Premierul Mihai Răzvan Ungureanu a declarat, astăzi, că a solicitat tuturor miniştrilor să pregătească documente privind relaţiile bilaterale dintre România şi Republica Moldova, astfel încât şedinţa comună a guvernelor din cele două state să nu fie doar una de „complezenţă”.
„Am cerut tuturor miniştrilor să prezinte integrat puncte de vedere asupra...
Moldova pregăteşte reintegrarea regiunii transnistrene
Guvernul Republicii Moldova elaborează o strategie de reintegrare a regiunii transnistrene, a declarat marţi, în cadrul unei conferinţe de presă consilierul premierului Vlad Filat pentru politică externă şi relaţii cu diaspora, Victor Chirilă.
Strategia are ca scop să ofere un statut de autonomie largă regiunii transnistrene, dar respectând suveranitatea, independenţa şi...
Incapacitatea Parlamentului de la Chişinău de a alege preşedintele, „demnă” de Cartea Recordurilor
Republica Moldova ar putea intra în Cartea Recordurilor (Guinness Book) pentru că nu are un preşedinte ales de aproape doi ani şi jumătate.
Adresarea a fost făcută de publicaţia de limbă rusă “Komsomoliskaia pravda v Moldove”, iar recordul mondial va fi înregistrat atunci când va fi ales preşedintele, scrie tribuna.md. “În cazul nostru, urmează să aşteptăm momentul...
Filat şi Ungureanu vor şedinţă de guvern comună cât mai curând
Prim-ministrul României, Mihai Răzvan Ungureanu, a vorbit, ieri, la telefon, cu omologul său din Republica Moldova, Vlad Filat. Oficialii au abordat mai multe teme legate de cooperarea bilaterală, cu accent pe o serie de proiecte considerate strategice pentru cele două state, între care proiectul liniei electrice Fâlciu – Goteşti 110 kV şi conducta de interconectare pe gaz natural...
Raportul CRPE colecţionează contestatari: Şi Marius Lazurcă s-a declarat îngrijorat de neadevărurile promovate de „un studiu incomplet”
„Vreau să cred că marele public nu va reţine din acest material informaţia – desigur, falsă – că jumătate dintre studenţii pe care Republica Moldova îi trimite în România ar fi incapabili să se ţină de carte (…)Această afirmaţie e una şubredă, din mai multe motive. Întâi de toate, pare să se concluzioneze că rata totală a abandonului şcolar e de 56%, deşi...
Elena Băsescu atrage atenţia UE în cazul moldoveanului ucis de un pacificator rus
Europarlamentarul roman, Elena Băsescu, a cerut Uniunii Europene să se implice mai ferm în cazul moldoveanului Vadim Pisari omorât în prima zi a acestui an, de către un pacificator rus.
„Vă supun atenției un incident tragic, care aparent a trecut neobservat la Bruxelles, petrecut pe 1 ianuarie în regiunea separatistă transnistreană. Cetățeanul moldovean Vadim Pisari, de doar 18...
Cel mai mare Consulat al României este la Chişinău
Ministrul român al Afacerilor Externe, Cristian Diaconescu, şi premierul Republicii Moldova, Vlad Filat, au inaugurat, ieri, anexa Secţiei consulare române de la Chişinău. ”În urma acestui proiect de modernizare, secţia consulară de la Chişinău a devenit cel mai mare oficiu consular pe care îl are România ”, a menţionat şeful Diplomaţiei de la Bucureşti, în cadrul ceremoniei...
Ultima ora:
ObservatorIlie Pușcaș: Tehnologia blockchain devine un pilon strategic pentru economia viitorului
PoliticRadu Burnete: Mark Rutte a transmis astăzi un mesaj foarte clar – România are aliați pe care se poate baza. Dacă România este atacată, 31 de state vor sări în apărarea ei
EconomieGruia Stoica: Electroputere VFU Pașcani, parte a GRAMPET Group, câștigă pentru a treia oară în fața STB, în procedura de atribuire a contractului de tramvaie pentru București
ExternCristian Andrei: Câteva facts despre alegerile de ieri din US, care ne arată lucrurile un pic mai nuanțate
SocialStefan Radu Oprea: Profesor pentru o oră!
EvenimenteCristian Sporis:🚀 MoonshotX Edition II Bootcamp – Romania’s first private economic diplomacy platform!
EditorialMarco Badea: New York-ul și-a ales primarul care promite să-l salveze. Zohran Mamdani intră în război cu Trump
CulturaLigia Deca: În domeniul cultural, România continuă să-și protejeze și să-și promoveze patrimoniul, inclusiv siturile de patrimoniu UNESCO
Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe
