Tănase Stamule: Astăzi Senatul Academiei de Studii Economice mi-a validat concursul pentru ocuparea poziției de profesor universitar
Astăzi se împlinesc 18 ani de când am devenit titular în ASE și tot astăzi Senatul Academiei de Studii Economice mi-a validat concursul pentru ocuparea poziției de profesor universitar. Din 2007 până astăzi nu am sărit nicio etapă. Am fost preparator, asistent, lector, conferențiar și astăzi profesor, la fel cum pe partea managerială am fost mai întâi prodecan și ulterior decan. Începe o nouă etapă a vieții mele profesionale, cea în care din poziția de profesor și coordonator de doctorat trebuie să consolidez științific disciplinele pe care le predau dar și să devin un model academic pentru alții. Le mulțumesc tututor celor ce m-au ajutat în ultimii 23 de ani de când sunt membru al comunității ASE ! Doresc să amintesc în special două persoane, profesorul Viorel Lefter, decanul meu din timpul facultății și coordonatorul meu de doctorat, care mi-a deschis calea pentru a veni în ASE dar și domnului profesor Nicolae Istudor, actualul rector al universității, care a avut încredere si m-a susținut în toate inițiativele mele și fără de care sigur nu aș fi ajuns astăzi unde sunt.
Ultima ora:
ObservatorIlie Pușcaș: Tehnologia blockchain devine un pilon strategic pentru economia viitorului
PoliticRadu Burnete: Mark Rutte a transmis astăzi un mesaj foarte clar – România are aliați pe care se poate baza. Dacă România este atacată, 31 de state vor sări în apărarea ei
EconomieGruia Stoica: Electroputere VFU Pașcani, parte a GRAMPET Group, câștigă pentru a treia oară în fața STB, în procedura de atribuire a contractului de tramvaie pentru București
ExternCristian Andrei: Câteva facts despre alegerile de ieri din US, care ne arată lucrurile un pic mai nuanțate
SocialStefan Radu Oprea: Profesor pentru o oră!
EvenimenteCristian Sporis:🚀 MoonshotX Edition II Bootcamp – Romania’s first private economic diplomacy platform!
EditorialMarco Badea: New York-ul și-a ales primarul care promite să-l salveze. Zohran Mamdani intră în război cu Trump
CulturaLigia Deca: În domeniul cultural, România continuă să-și protejeze și să-și promoveze patrimoniul, inclusiv siturile de patrimoniu UNESCO
Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe


