de Tănase Stamule

Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale ar trebui să fie în primul rând despre cei care muncesc şi mai apoi, sau în plan secundar, despre protecţie socială. O economie nu poate creşte fără a impulsiona populaţia să lucreze şi să fie activă, tot aşa cum cheltuielile publice nu pot fi în mod permanent panaceul impasurilor acestei perioade. Fără doar şi poate, este important să existe un sistem de protecţie socială bine pus la punct, funcţional şi sustenabil, care să deservească anumite categorii sociale vulnerabile, precum persoanele cu dizabilităţi, şomerii sau pensionarii. Sistemul actual pare, însă, concentrat preponderent în zona asistenţei  sociale şi a măsurilor de sprijin, în ciuda faptului că preocupările ar trebui să graviteze în jurul populaţiei active şi apte de muncă, dacă ambiţiile şi obiectivele noastre rămân cele declarate, anume să „ajungem din urmă” şi să întrecem alte economii europene. Cele mai recente statistici arată că avem această capacitate, că resursele economiei noastre permit atingerea unor ţinte de acest tip, însă condiţia este de a utiliza, în mod ideal, deplin, resursele de care dispunem.

Continuarea, aici.