Teodor Baconschi: Adevarata izolare internațională a României
de Teodor Baconschi
În 2012 – și suntem de abia în august – România a avut patru miniștri de externe. Am spart orice normă în materie de instabilitate politică. Derapajele grave de la standardele democrației funcționale ne-au singularizat negativ în lumea euro-atlantică unde ne făcusem loc atât de greu. Niciun șef de stat, de guvern sau de diplomație occidentală nu a mai venit la București în ultimele luni. Am primit în schimb, de la Bruxelles, Londra, Berlin sau Washington admonestări de o maximă severitate, avertismente, cartonașe roșii. Comisia Europeană, Parlamentul European, Consiliul Europei, Comisia de la Veneția s-au pronunțat în termeni foarte critici asupra cavalcadei de abuzuri prin care USL a încercat să confiște, în folos partizan, instituțiile statului de drept.
În prezența acestei realități negative, USL se face că plouă, deși seceta diplomatică la care au condamnat țara noastră a compromis orice recoltă geopolitică normală, suspendând capacitatea României de a-și fructifica avantajele naționale, regionale și comunitare.
Liderii actuali ai USL au atacat grosolan mari puteri prietene – precum Germania sau SUA – și au prezentat reacțiile lor drept ingerințe nepermise în “treburile noastre interne”. După ce susținuse, din opoziție, că Traian Băsescu e izolat internațional, USL a încercat să prezinte reacțiile Occidentului față de situația pe care a generat-o de când a preluat puterea doar ca pe o formă de solidarizare a PPE cu PDL. Mă întreb atunci de ce tocmai și-a anulat vizita la București socialistul Laurent Fabius, ministrul francez de externe? Adevărata izolare internațională a României abia a început. Ea este opera USL, însă factura va fi plătită de toți românii, indiferent de ce sau dacă au votat la referendumul din 29 iulie.
Ultima ora:
ObservatorIlie Pușcaș: Tehnologia blockchain devine un pilon strategic pentru economia viitorului
PoliticRadu Burnete: Mark Rutte a transmis astăzi un mesaj foarte clar – România are aliați pe care se poate baza. Dacă România este atacată, 31 de state vor sări în apărarea ei
EconomieGruia Stoica: Electroputere VFU Pașcani, parte a GRAMPET Group, câștigă pentru a treia oară în fața STB, în procedura de atribuire a contractului de tramvaie pentru București
ExternCristian Andrei: Câteva facts despre alegerile de ieri din US, care ne arată lucrurile un pic mai nuanțate
SocialStefan Radu Oprea: Profesor pentru o oră!
EvenimenteCristian Sporis:🚀 MoonshotX Edition II Bootcamp – Romania’s first private economic diplomacy platform!
EditorialMarco Badea: New York-ul și-a ales primarul care promite să-l salveze. Zohran Mamdani intră în război cu Trump
CulturaLigia Deca: În domeniul cultural, România continuă să-și protejeze și să-și promoveze patrimoniul, inclusiv siturile de patrimoniu UNESCO
Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe


