Întrucât, de aproape un deceniu, partidele s-au transformat în veritabile aspiratoare de mediocritate, s-au produs două efecte deloc fericite pentru sănătatea societății românești. 

Pe de o parte, oamenii deștepți și competenți s-au scârbit de politică. Ei au ajuns să excludă, din capul locului, ideea că s-ar putea implica în viața cetății. 

Pe de altă parte, contraselecția resurselor umane a intrat într-o spirală toxică: odată propulsat în poziții instituționale, prostul nu se poate proteja decât prin atragerea – în feluritele sale ”echipe” – a unora și mai proști. 

Epoca actuală, tot mai complexă și fluidă, tot mai greu de înțeles și de gestionat prin politici publice, pretinde, dimpotrivă, concetrarea tuturor formelor de competență (dincolo de doctrine și ideologii). 

Întrebarea este: cine și cum poate opri procesul acesta care riscă să arunce România într-o zonă complet irelevantă, caracterizată prin generalizarea improvizației iresponsabile? Poate bolnavul să se vindece pe cont propriu?