Duminică, 4 martie, PD-L a decis, prin Colegiul Director Național, că partidul va putea face alianțe județene sub sigla Mişcării Populare. Noua construcție ia astfel naştere de jos în sus, cu obiectivul de a maximiza, deocamdată, rezultatele „dreptei” la alegerile locale din iunie.

Filialele care doresc asemenea aranjament îşi vor derula campania sub sigla MP, afişând simbolul inimii şi al culorii verzi. Separat, PD-L va negocia, de asemenea, un Protocol de colaborare cu UNPR, în vederea unor forme punctuale de sprijin reciproc.  Efectul deciziei de ieri este multiplu: pe de o parte inițiază procesul de coagulare a forțelor de centru şi centru-dreapta în jurul unui program de reforme care să definitiveze eficientizarea statului şi relansarea economică pe baze sustenabile. Pe de altă parte testează, deocamdată la nivel județean, un concept novator, axat pe asocierea civico-politică, adică pe convergența forțelor vii ale societății într-un vast proiect dedicat binelui comun. Sunt sigur că umbrela MP va atrage spre dreapta mulți primari, dincolo de cei circa 1.200 ai PD-L, care, grație scrutinului într-un singur tur, au practic certitudinea unui nou mandat.

Trebuie să mărturisesc un lucru: chiar dacă printre colegii mei din PD-L au existat şi voci ridicate împotriva ideii de Mişcare Populară, dezbaterea din ultima vreme a fost deschisă şi corectă. Votul (51 pentru) a demonstrat că la baza partidului există un lucid apetit de primenire şi de „mişcare” în forță. Astfel, PD-L se va profila ca principal vehicul politic al dreptei româneşti, demonstrându-şi simultan potențialul de coaliție, indispensabil pentru câştigarea viitoarelor competiții electorale.

Există un clivaj în abordarea MP la nivelul PD-L. Mulți lideri locali vor o evoluție, o schimbare de identitate vizuală, asortată cu o mai profundă ancorare pe dreapta. Noile figuri din partid îşi doresc acelaşi lucru… Diferența se manifestă în abordare: eu şi alți „idealişti” am vrea ca MP să fie coerentă doctrinar şi onorabilă pe fond, adică să excludă formațiunile de stânga sau partenerii populist-extremişti de genul Dan Diaconescu ori Gigi Becali. Ceilalți, mai „pragmatici”, ne amintesc că scopul politicii este câştigarea puterii, adică recoltarea celui mai mare număr de voturi… Va trebui să ne întâlnim undeva la mijloc, pentru a prezerva unitatea partidului şi a atinge obiectivul guvernării fără compromisuri majore. Din perspectiva mea, MP e importantă la nivel tactic (alianțe locale, cu posibilă descărcare în alianțe pre sau postelectorale la toamnă). Dar şi la nivel strategic. Clasa de mijloc – formată din antreprenori, profesiuni liberale, patroni, fermieri, asociații profesionale, ONG-uri orientate spre valori de dreapta sau personalități independente – va avea un vector politic satisfăcător doar dacă se va implica în bătălia din acest an. PD-L poate oricum trece cu bine de alegerile parlamentare, fie ca vioara întâi (cu un 30 %) sau ca partid mare (cu peste 20 %). Cu toate astea, cerința transformării PD-L în partid popular modern, cu lideri şi candidați validați prin CV şi respectul comunității, nu se va putea face fără totala lui deschidere spre forțele vii ale societății româneşti. Pentru această deschidere militez, deopotrivă, ca prim-vicepreşedinte PD-L şi prin Fundația Creştin Democrată. Notez totodată că ameliorarea leadership-ului național nu poate fi monopolul unui partid. Mă aştept ca PNL să-şi gândească destinul pe termen lung într-o construcție coerentă (de „dreapta”), aşa cum mă aştept ca PSD să înceapă, măcar în al 12-lea ceas, o autentică reformă internă… Avem nevoie de o stângă europeană modernă, purgată de moştenirea mineriadelor şi a jafurilor de tranziție… În concluzie, se cuvine să ne gândim într-o logică mult mai responsabilă la România ca atare şi nu doar la interesele de grup cu bătaie scurtă. Criza va mai dura, iar lumea post-criză va fi mai austeră şi mai acut competițională. Este România de azi pregătită pentru repoziționarea ei regională, dar şi în UE şi chiar la scară globală ? Cu siguranță, nu prea. Vacanța s-a încheiat. Epoca improvizațiilor şi a politicii politicianiste apune galopant. Ce vom construi pentru ziua de mâine?  Nu am deloc impresia că sunt singurul care-şi pune această întrebare. Şi nici singurul care ştie cum şi unde ar trebui să schimbăm ce-i de schimbat.

Articol postat pe www.qmagazine.ro