de Teodor Baconschi

În cazul parlamentarilor cu parcurs educațional precar, putem spune că – de vreme ce sunt aleși – impostura lor e validată electoral – și că ei reprezintă, în mic, societatea în ansamblu, chiar dacă votul pe liste le-a dat o șansă suplimentară, pe care n-ar fi dobândit-o în varianta unui scrutin uninominal. În restul situațiilor semnalate, găsim însă persoane numite politic, fără legătură cu ce știu să facă, pe temeiul unor studii serioase și al unor experiențe prealabile convingătoare. Poate că dl Valeriu Nicolae n-a nimerit-o sistematic, deși a căutat să rămână echidistant, deci să-și recolteze cazuistica din tot spectrul politic. Uneori a exagerat. Pe de altă parte, oricât ar fi de grăitor, un CV nu spune chiar totul despre o persoană și „facultățile” sale. Găsim în istorie nu puține cazuri de oameni care „și-au depășit condiția”: nu aveau diplome cu peceți, nici o ascendență de soi, fără ca acest handicap inițial să le fi interzis acțiuni de mare impact (nu neapărat negativ, ba chiar benefic). Impostorii și societatea defectă Cuvântul impostură (preluat, prin franceză, din latină) desemnează conduita unui individ care își asumă un rol fals, prin intermediul unei înșelătorii. Cu cât impostorii sunt mai numeroși într-o societate, cu atât mai neașezată e acea societate, pentru că buna ei funcționare depinde, oricând și oriunde, mai cu seamă de adecvarea indivizilor la rolurile sociale în care sunt distribuiți.
Citeşte întreaga ştire: Pacostea imposturii. Poate fi incompetența liantul unei societăți funcționale?

Continuarea, aici.