Teodor Baconschi: Potențialul satului, între subzistență și supraviețuire
de Teodor Baconschi
Presupus „lovinescian”, am fost mereu indispus de inerția curentelor intelectuale paseiste, cu toate etichetele lor (poporanism, narodnicism, gîndirism, legionarism, semănătorism etc). Aveam motive temeinice. Din cauza lor s-a tergiversat necesara occidentalizare a societății românești. Ele au subminat germenii democrației parlamentare (pentru care se luptau candid eroii provinciali ai lui Caragiale). Tot ele au idealizat universul sătesc, socotind că vocația românilor e să scape de „teroarea istoriei” prin refuzul devenirii istorice firești. Știam că lumea țărănească dispărea încă din anii 1930 și că Școala de Sociologie de la București, fondată de Dimitrie Gusti (deodată cu Muzeul Satului), nu făcea decît să constate acest proces inevitabil. Înțelegeam că toate ideologiile antimoderne funcționaseră ca alibi al subdezvoltării, pe care o exaltau artificial, atribuindu-i virtuți din călimară. Și mă enerva, prin anii ’80, cînd eram student, atmosfera calp alegorică a festivalului „Cîntarea României”, în care diformul „folclor nou” omagia tocmai opera comunistă de anihilare a satului românesc autentic, cu bunele și relele sale. Ulterior, am apărat – cu argumente de toate felurile – natura urbană a creștinismului și chemarea lui civilizațională, în opoziție cu „păgînismul” lumii romane prăbușite din cauza invaziilor barbare.
Ultima ora:
ObservatorIlie Pușcaș: Tehnologia blockchain devine un pilon strategic pentru economia viitorului
PoliticRadu Burnete: Mark Rutte a transmis astăzi un mesaj foarte clar – România are aliați pe care se poate baza. Dacă România este atacată, 31 de state vor sări în apărarea ei
EconomieGruia Stoica: Electroputere VFU Pașcani, parte a GRAMPET Group, câștigă pentru a treia oară în fața STB, în procedura de atribuire a contractului de tramvaie pentru București
ExternCristian Andrei: Câteva facts despre alegerile de ieri din US, care ne arată lucrurile un pic mai nuanțate
SocialStefan Radu Oprea: Profesor pentru o oră!
EvenimenteCristian Sporis:🚀 MoonshotX Edition II Bootcamp – Romania’s first private economic diplomacy platform!
EditorialMarco Badea: New York-ul și-a ales primarul care promite să-l salveze. Zohran Mamdani intră în război cu Trump
CulturaLigia Deca: În domeniul cultural, România continuă să-și protejeze și să-și promoveze patrimoniul, inclusiv siturile de patrimoniu UNESCO
Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe


