de Teodor Baconschi

Victoria lui Donald Trump desfide teza conspirativă potrivit căreia ”elita” liberală a trucat jocul democratic.

America are, deci, o democrație solidă, dar și o fractură de imaginar politic potențial periculoasă, dacă moderații ambelor ”tabere” nu vor prevala la nivel academic și mediatic. Nu e o neapărat o fractură partizană (dreapta conservatoare versus stânga liberală), ci una culturală. De o parte, America urbană, educată, hi-tech, multiculturală și cosmpolită, care furnizează grosul funcționarilor din întregul aparat federal. Pe de altă parte, America marilor corporații, a proletariatului alb pauperizat, care a ieșit treptat din zona clasei de mijloc, dar și cea rurală, a fermierilor și comunităților religioase tradiționaliste de pe așa-numita ”Bible Belt”. Dogmatica PC a încasat o lovitură directă. Leftismul caviar, secondat de compasiunea adesea ipocrită a industriei opulente de la Hollywood, intră în reflux.

Vorbim despre un soi de război cultural care s-a extins și în Europa și care va continua, căci alegerea lui Donald Trump reprezintă o victorie de etapă. Republicanii au obținut o victorie ciudată, defilând cu un outsider care a divizat baza partidului. Oricum, ei vor își vor menține majoritatea în Senat și Congres, deci vor avea acces la pârghii suplimentare de putere. Anticipez că, o vreme, dialectica putere-opoziție se va consuma în interiorul taberei republicane. Oricum, începe o perioadă în care populismele de campanie lasă locul așteptărilor concrete, din lumea reală. Trăim vremuri paradoxale. Pe de o parte, puterea media și puterea experților (sau ceea ce aș numi ”electoratul de Starbucks”) sunt clar contrazise de realitatea datelor la vot. Pe de altă parte, bursele mondiale reacționează negativ la alegerea unui self made man miliardar!

Am asistat, ca aliați ai SUA, la o campanie intens mediatizată global, în care publicul de pretutindeni a trăit cu senzația tot mai neplăcută că asistă la o deteriorare a nivelului și a temelor dezbaterii. O problemă care a devenit acută în campania lui Hillary Clinton a fost relația dintre Rusia și SUA. Știm că ea s-a degradat în ultimul an. Ce urmează? E loc de o resetare? Dacă da, pentru că Vladimir Putin a fost destul de explicit un suporter al lui Trump, cum ar arăta acest nou start? Din prima zi de mandat, noul președinte american va fi forțat să abordeze o multitudine de ”hotspost” geopolitice: dosarul sirian va deveni, foarte curând, primul mare test al noii administrații americane, deși există și alte scadențe diplomatice fierbinți. ISIS, nuclearizarea fără opreliști a regimului de la Phenian, implozia iminentă a Venezuelei sunt numai câteva urgențe care solicită un răspuns pragmatic. Va conta mult și echipa dlui Trump: republicani de eșalonul doi, cu un profil și parcurs încă nedefinite. E clar că, în următoarele săptămâni, scenariile speculative (ceea ce s-ar putea numi ”Apocalipsa după Trump”) vor curge abundent. Avem însă nevoie de luciditate, adică de temperarea reacțiilor strict emoționale. Pentru România, va fi extrem de important să relaționeze prompt, dar nu precipitat, cu noua echipă. Ne interesează direct agenda euro-atlantică a noului președinte, atitudinea sa față de NATO, dar și felul în care se va poziționa față de Federația Rusă. Dincolo de apariția unei variabile independente (până acum), trebuie să valorizăm acumulările din bilateral, pentru a construi mai departe. Se cuvine să urmărim și poziționările de la Berlin și Paris, știind deja că factorul Trump va avea un impact asupra alegerilor de anul viitor din Germania și Franța. E mai mult ca oricând nevoie să nu fim contemplativi și inerțiali, ci să ne adaptăm noului context transatlantic într-un mod cât mai inteligent, chiar dacă asta ne bruschează obișnuințele.

Articol publicat si pe contributors.ro