de Teodor Baconschi

Homo faber a utilizat, firește, toate materialele disponibile. Putem însă surprinde, ca printr-un ochean întors, o revolută eră a lemnului și tocmai despre ea aș face aici cîteva glose nostalgice. O expresie franceză ușor amenințătoare („montrer de quel bois on se chauffe”) se traduce prin etalarea capacităților defensive ale cuiva. În secolul al XVI-lea, cînd a fost notată, formula desemna „natura” unui individ (moravuri & caracter) prelungind semnificația medievală a cuvîntului latin materia (sinonim cu lemnul, deci cu „materialul” prin excelență). Lacustra bacoviană, cu a sa materie plîngătoare, nu e departe, asemenea viorii… Dreptul Iosif, logodnicul Fecioarei Maria, era dulgher, iar textele apocrife ne spun că Iisus Hristos însuși ar fi deprins de la tutorele său legal meșteșugul tîmplăriei. Cert este că, întemeiat fiind pe lignum vitae – Crucea de pe Golgota, ca sursă a Învierii –, creștinismul a fost (cel puțin în primul său mileniu european) matricea unei civilizații a lemnului, de la arhitectura sacră (coborîtă din Norvegia, prin Polonia, spre Maramureș și Oltenia) pînă la habitatul familial, tehnica fortificațiilor și construcția de ambarcațiuni. Tot ce e cu adevărat tradițional măsoară acest eon silvestru, inaugurat după descoperirea focului, care îi este deopotrivă origine și capăt. 

Continuarea, aici.