Într-un articol recent, dl Iulian Fota ne amintește că procesul de occidentalizare a României nu este ireversibil. Domnia sa evocă și amploarea acestui proces, început după 1848 și oprit, pentru 45 de ani, un secol mai târziu. Așa este, nimic nu e ireversibil în istorie. Trebuie totuși să remarcăm ceva: indiferent de opiniile anti-occidentale (difuzate în mediile de sorginte național-comunistă), România a intrat, cu arme și bagaje, în UE și NATO.
Aceasta nu a fost, poate, opțiunea sinceră a elitei politice din anii 90, dar ea a devenit inevitabilă, pentru că o majoritate absolută de români a făcut presiuni continue în acea direcție. Toți avem frustrări de felurite ordine însă, la o privire mai atentă, ele se rezumă la nemulțumirea că procesul de occidentalizare a societății noastre este prea lent, ezitant și superficial. Niciun român conștient de soarta noastră colectivă, de interesele țării pe lungă durată, nu și-ar putea imagina vreo ”alternativă” la drumul pe care mergem în prezent.
Adevăratul vector prin care vechiul proiect de occidentalizare a prins rădăcini până la baza societății sunt cele trei milioane de români care, muncind în alte state-membre, au accelerat, mai mult decât orice politică publică sau pledoarie intelectuală, răspândirea culturii și civilizației europene în România.
Suținem că facem parte din acea civilizație de la romanizarea inițială a Daciei, până la valorile pe care le-am afirmat, în pofida tututor aberațiilor de parcurs istoric, în era modernă. Această susținere a devenit un fapt social masiv, chiar dacă mai avem multe de făcut pentru a ne depăși întârzierile și lacunele de educație, de reflex democratic sau de cultură a libertății.

https://www.facebook.com/teodor.baconschi.3?fref=ts