Prostul gust se vede în orice ţară a lumii. El e în primul rând reflexul parvenitismului ignorant. Aşa se explică progresele prostului gust şi în România contemporană.
Când tradiţiile şi canoanele estetice se strică, apar pe dată improvizaţia, cârpeala, amestecul dubios. Arhitectura interbelică era eclectică, dar nu impură. Ne convinge de asta o simplă plimbare prin cartierele vechi ale Bucureştiului, care cuprind case florentine, cubiste sau Carol I, însă nu amestecă stilurile. Astăzi, dincolo de individualism, vinovat de lipsa unităţilor stilistice mari, peisajul urban e pocit de siluete oribile: viloaie de cocălar, cu stâlpişori-popică la balcoane, marmură, termopan şi vitralii sau geamuri lucios-bombate, tencuieli cu cioburi de oglindă, pagode rrome, faţade în culori violente, statui de ipsos prin grădini, rotocoale de cabluri suspendate…
Toate aceste mărci ale prostului gust exprimă opţiunea unor îmbogăţiţi fără educaţie, dar şi urăţenia suflească a complexaţilor dornici să-şi trâmbiţeze succesul financiar. Cu maşinile, e mai simplu: oricât ar fi de „flashy”, BMW-urile, Audi-urile şi Mercedes-urile de 4000 cm sunt alterate doar în habitaclu, unde tronează cruci de macrame cu ventuză, iconiţe plastificate, milieuri de mătăsică şi alte perne de satin. Casele, în schimb, sunt la fel de urâte pe dinafară şi pe dinăuntru. Şi e inevitabil. După căderea comunismului, prima noastră deschidere a fost spre Turcia… De unde au venit sau revenit manelele, estetica orientală a urbanismului de paradă, ciucuraşii sau alămurile de bazar.
Influenţele occidentale au fost mai palide, discontinue, focalizate pe segmente sociale mai mici. Degeaba s-au străduit unele trusturi de presă să editeze reviste specializate în arhitectură modernă şi decoraţiuni interioare: asemenea publicaţii au ajuns în mâinile unui public deja educat! Restul, mai exact majoritatea comanditarilor nu au nevoie de sfaturi practice pentru a-şi etala concepţiile despre lume şi artă… Noul îmbogăţit vrea totul, imediat. Nu ştie ce e şcoala, dar nici smerenia de a deprinde canoanele bunului gust. Cum să-i spui că, prin tot ce se înconjoară, transmite un semnal de sminteală? Cum să priceapă că frumosul implică simplitate, calitate discretă, simetrie şi respect al unor reguli volumetrice? Lui nu-i trebuie nicio lecţie, pentru că, vorba aia: are bani, are valoare !
Din păcate, kitsch-ul a cuprins şi noile biserici, ridicate cu mare evlavie ctitoricească, în fiecare ungher al României. Unde sunt chivotele lui Petru Rareş? Unde s-au risipit barocul brâncovenesc, goticul ştefanian sau neo-românescul epocii lui Ion Mincu? Le mai găseşti pe viu, în vestigiile salvate, sau prin albume istorice. Azi, credinţa se trăieşte în fier beton, cu sfinţi fluorescenţi, traverse „persane” lipite pe pardosele de gresie, printre danteluţe, flori de plastic şi candele psihedelice…
Nici măcar cimitirele nu au scăpat de valul gotescului. Neamul prost nu mai foloseşte piatra de Măgura şi nici măcar burghez-pariziana marmură neagră. Se ridică mausolee cu jaluzele de aluminiu şi aer condiţionat! Nu cred să pot opri fenomenul printr-un biet editorial, dar îmi fac datoria de a-l semnala, cu un ochi plângând şi altul râzând.
http://www.revista22.ro/urtul-cotidian-30253.html