Teodor Meleșcanu: Evaluarea stadiului relaţiilor între România și Emiratele Arabe Unite, discutată de Teodor Meleșcanu și Sultan Ahmed Al Jaber
Evaluarea stadiului relaţiilor bilaterale a fost tema principală a discuţiilor care au avut loc luni între ministrul Afacerilor Externe, Teodor Meleşcanu, şi Sultan Ahmed Al Jaber, ministru de stat pentru afaceri economice şi comerciale al Emiratelor Arabe Unite, a informat un comunicat al MAE.
Potrivit sursei citate, discuţiile s-au concentrat pe evaluarea stadiului relaţiilor bilaterale şi a progreselor înregistrate pe linia consolidării cooperării economice şi sectoriale între România şi Emiratele Arabe Unite ca urmare a desfăşurării, în perioada 16-17 aprilie 2018, a primei sesiuni a Comitetului mixt de cooperare între Guvernul României şi Guvernul Emiratelor Arabe Unite.
Ministrul Teodor Meleşcanu a reiterat importanţa pe care România o acordă dezvoltării cooperării bilaterale cu Emiratele Arabe Unite, punctând, totodată, poziţia Emiratelor Arabe Unite de partener comercial deosebit de important al României în regiunea Golfului. A subliniat, de asemenea, necesitatea continuării demersurilor pe linia identificării de noi oportunităţi de amplificare a raporturilor economice şi sectoriale în domenii de interes comun, cu accent pe potenţialul deosebit de atragere de noi investiţii emirateze în România.
La rândul său, ministrul Al Jaber a exprimat apreciere faţă de stadiul relaţiilor bilaterale, inclusiv al dialogului politico-diplomatic, şi a evidenţiat importanţa pe care Emiratele Arabe Unite o acordă dezvoltării colaborării bilaterale, cu accent pe domenii precum transporturi, agricultură, energie şi investiţii.
Discuţiile au prilejuit şi realizarea unui schimb de opinii cu privire la temele de interes de pe agenda internaţională şi regională, cu accent asupra evoluţiilor recente din Orientul Mijlociu. În context, ministrul Teodor Meleşcanu a subliniat că România, ca stat care va prelua Preşedinţia Consiliului Uniunii Europene, va continua să acorde o importanţă deosebită Vecinătăţii Sudice a Uniunii Europene, concomitent cu promovarea soluţionării pe cale politică a diferendelor din Orientul Mijlociu şi Africa de Nord.
În perioada 16-17 aprilie 2018, s-a desfăşurat la Bucureşti prima sesiune a Comitetului mixt de cooperare între Guvernul României şi Guvernul Emiratelor Arabe Unite. Delegaţiile au fost conduse de Teodor Meleşcanu, ministrul afacerilor externe al României, şi de dr. Sultan al-Jaber, ministru de stat pentru afaceri economice şi comerciale al Emiratelor Arabe Unite.
De asemenea, la 17 aprilie 2018 a avut loc şi un forum economic şi de investiţii româno-emiratez, eveniment destinat prezentării oportunităţilor oferite de cele două economii şi promovării dialogului între oamenii de afaceri din România şi din Emiratele Arabe Unite. Evenimentul a fost organizat de către Camera de Comerţ şi Industrie a României şi s-a bucurat de prezenţa ministrului afacerilor externe, Teodor Meleşcanu, a ministrului pentru mediul de afaceri, comerţ şi antreprenoriat, Ştefan-Radu Oprea, precum şi a ministrului de stat pentru afaceri economice şi comerciale al Emiratelor Arabe Unite, Dr. Sultan Ahmed Al Jaber. AGERPRES/(AS-autor: Cătălina Matei, editor: Mihai Simionescu, editor online: Andreea Lãzãroiu)
Sursa: https://www.agerpres.ro/politica/2018/09/17/evaluarea-stadiului-relatiilor-intre-romania-si-emiratele-arabe-unite-discutata-de-teodor-melescanu-cu-sultan-ahmed-al-jaber–177290
Ultima ora:
ObservatorGruia Stoica: Electroputere VFU Pașcani, parte a GRAMPET Group, câștigă pentru a treia oară în fața STB, în procedura de atribuire a contractului de tramvaie pentru București
PoliticRadu Burnete: Mark Rutte a transmis astăzi un mesaj foarte clar – România are aliați pe care se poate baza. Dacă România este atacată, 31 de state vor sări în apărarea ei
EconomieGruia Stoica: Electroputere VFU Pașcani, parte a GRAMPET Group, câștigă pentru a treia oară în fața STB, în procedura de atribuire a contractului de tramvaie pentru București
ExternCristian Andrei: Câteva facts despre alegerile de ieri din US, care ne arată lucrurile un pic mai nuanțate
SocialStefan Radu Oprea: Profesor pentru o oră!
EvenimenteCristian Sporis:🚀 MoonshotX Edition II Bootcamp – Romania’s first private economic diplomacy platform!
EditorialMarco Badea: New York-ul și-a ales primarul care promite să-l salveze. Zohran Mamdani intră în război cu Trump
CulturaLigia Deca: În domeniul cultural, România continuă să-și protejeze și să-și promoveze patrimoniul, inclusiv siturile de patrimoniu UNESCO
Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe


