Matei Bogdan
Publicat în 3 aprilie 2019, 10:53 / 5 elite & idei

Teodor Meleşcanu: Întâlnire cu Michael Pompeo, la Washington

Teodor Meleşcanu: Întâlnire cu Michael Pompeo, la Washington

Ministrul Afacerilor Externe, Teodor Meleşcanu, a avut luni, la Washington, o întâlnire oficială de lucru cu secretarul de stat american Michael Pompeo, pe agendă fiind incluse subiecte precum securitatea regională şi cooperarea în domeniul energiei, informează un comunicat al MAE transmis, marţi, AGERPRES.

La întrevedere au mai participat ambasadorul României în SUA, George Maior, subsecretarul de stat pentru Afaceri politice David Hale şi asistentul secretarului de stat pentru Afaceri europene, Philip Reeker.

Potrivit sursei citate, cei doi oficiali au abordat o gamă largă de subiecte de actualitate de pe agenda bilaterală, subliniind interesul şi eforturile comune ale ambelor Guverne pentru dezvoltarea şi intensificarea Parteneriatului strategic dintre România şi Statele Unite ale Americii.

Meleşcanu a subliniat importanţa vizitelor bilaterale la nivel înalt la Washington şi Bucureşti pentru dezvoltarea relaţiei bilaterale.

Discuţia a vizat, de asemenea, o evaluare a priorităţilor de securitate transatlantică, în anticiparea reuniunii ministeriale dedicate celebrării a 70 de ani de la înfiinţarea Organizaţiei Atlanticului de Nord.

Ministrul Teodor Meleşcanu a apreciat parteneriatul strâns cu Statele Unite în domeniul securităţii, scoţând în evidenţă rolul strategic al României şi al cooperării româno-americane în asigurarea unei abordări integrate a măsurilor de apărare şi descurajare pe flancul estic al NATO.

Totodată, precizează MAE, şeful diplomaţiei române a accentuat importanţa consolidării angajamentului american şi aliat pentru securitatea regiunii Mării Negre.

Meleşcanu a punctat realizările Preşedinţiei române la Consiliul UE şi agenda pentru a doua parte a mandatului, inclusiv aspecte referitoare la Parteneriatul estic, Asia centrală şi Balcanii de vest. De asemenea, a subliniat abordarea României de relevare a substanţei pozitive a cooperării dintre UE şi SUA.

El a adus în discuţie candidatura României la Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică, arătând că este un obiectiv „major” al politicii externe a ţării noastre.

Ministrul a prezentat şi candidatura României la un loc de membru nepermanent în Consiliul de Securitate al ONU şi a evidenţiat experienţa tradiţională a ţării noastre în sistemul acestei organizaţii.

Potrivit MAE, au mai fost discutate eforturile regionale şi globale în problematica neproliferării, combaterii terorismului şi ameninţărilor asimetrice de securitate, secretarul de stat american remarcând „contribuţiile importante ale României în cadrul organizaţiilor şi mecanismelor internaţionale, dar şi expertiza de înaltă ţinută a specialiştilor şi profesioniştilor români”.

De asemenea, a fost discutată intensificarea cooperării bilaterale în domeniul energiei, arată sursa citată.

Ultima ora:

ObservatorGruia Stoica: Electroputere VFU Pașcani, parte a GRAMPET Group, câștigă pentru a treia oară în fața STB, în procedura de atribuire a contractului de tramvaie pentru București

PoliticRadu Burnete: Mark Rutte a transmis astăzi un mesaj foarte clar – România are aliați pe care se poate baza. Dacă România este atacată, 31 de state vor sări în apărarea ei

EconomieGruia Stoica: Electroputere VFU Pașcani, parte a GRAMPET Group, câștigă pentru a treia oară în fața STB, în procedura de atribuire a contractului de tramvaie pentru București

ExternCristian Andrei: Câteva facts despre alegerile de ieri din US, care ne arată lucrurile un pic mai nuanțate

SocialStefan Radu Oprea: Profesor pentru o oră!

EvenimenteCristian Sporis:🚀 MoonshotX Edition II Bootcamp – Romania’s first private economic diplomacy platform!

EditorialMarco Badea: New York-ul și-a ales primarul care promite să-l salveze. Zohran Mamdani intră în război cu Trump

CulturaLigia Deca: În domeniul cultural, România continuă să-și protejeze și să-și promoveze patrimoniul, inclusiv siturile de patrimoniu UNESCO



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe