Matei Bogdan
Publicat în 27 februarie 2019, 11:45 / 122 elite & idei

Teodor Meleşcanu: Protocol de colaborare MAE – Uniunea Consulilor Onorifici din România

Teodor Meleşcanu: Protocol de colaborare MAE – Uniunea Consulilor Onorifici din România

Ministrul Afacerilor Externe, Teodor Meleşcanu, şi preşedintele Uniunii Consulilor Onorifici din România, Andreas Huber, au semnat marţi un protocol de colaborare, care are ca obiectiv principal intensificarea dialogului, a colaborării şi a sprijinului reciproc în domeniul diplomaţiei publice, culturale şi economice.

Ministrul Teodor Meleşcanu a menţionat, în cadrul evenimentului, importanţa consolidării dimensiunii economice a politicii externe româneşti şi necesitatea continuării dezvoltării dialogului instituţional cu membrii corpului consulilor onorifici străini acreditaţi în România.

„Dat fiind obiectivul pe care vi l-aţi asumat dumneavoastră, ca şi consuli onorifici în România, de a promova şi de a încuraja relaţiile dintre ţara noastră şi statele pe care le reprezentaţi, ţinând seama de eforturile deosebite pe care le-aţi adus până acum, eu cred că semnarea acestui protocol este cu adevărat o recunoaştere a activităţii dumneavoastră”, le-a spus şeful diplomaţiei române celor prezenţi la eveniment.

În context, ministrul a precizat că România are 186 de consuli onorifici acreditaţi în străinătate, în timp ce 85 de consulate onorifice străine îşi desfăşoară activitatea pe teritoriul statului român.

De asemenea, Meleşcanu a reiterat eforturile depuse de Ministerul Afacerilor Externe în contextul procesului de reformă consulară derulat în ultimii ani, prin finalizarea procesului de informatizare a activităţii consulare şi prin implementarea Sistemului Informatic Consular Integrat E-Cons.

„Vreau să subliniez faptul că, în ultima perioadă, Ministerul Afacerilor Externe, în contextul mai amplu de reformă consulară pe care l-am derulat în ultimii ani, prin departamentul de specialitate, am încercat să folosim şi mai mult şi în mod direct şi activităţile noastre consulare”, a spus el.

La rândul său, preşedintele Uniunii Consulilor Onorifici din România, Andreas Huber, şi-a exprimat speranţa că încheierea acestui protocol va încuraja colaborarea cu MAE atât în domeniul cultural, cât şi în cel economic.

Ultima ora:

ObservatorAnca Dragu: O nouă etapă restauratoare pentru democraţia americană începe azi. O nouă şansă apărută în lupta împotriva schimbărilor climatice şi pentu promovarea creşterii economice sustenabile şi incluzive

PoliticAnca Dragu: O nouă etapă restauratoare pentru democraţia americană începe azi. O nouă şansă apărută în lupta împotriva schimbărilor climatice şi pentu promovarea creşterii economice sustenabile şi incluzive

EconomieCosmin Ghiță: Nuclearelectrica primește finanțare americană nerambursabilă pentru a găsi locuri potrivite construirii de mini-reactoare

ExternCristian Bușoi: Discuții cu ministrul sloven al educației despre dosarele legislative din timpul președinței Sloveniei la Consiliul UE, care va începe la 1 iulie 2021

SocialDaniela Vișoianu: În educație e nevoie de o vacanță. Adevărată.

EvenimenteAlexandru Lazescu: Curs gratuit de jurnalism online

CulturaFlaviu George Predescu: De Ce Citim – Despre poezia lui Marin Sorescu

EditorialGeorge Butunoiu: Clasificarea şi ierarhizarea managerilor



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe