Matei Bogdan
Publicat în 13 martie 2019, 11:56 / 147 elite & idei

Teodor Meleşcanu s-a întâlnit cu secretarul general al OIF; cooperarea cu ONU – printre temele de pe agendă

Teodor Meleşcanu s-a întâlnit cu secretarul general al OIF; cooperarea cu ONU – printre temele de pe agendă

Ministrul Afacerilor Externe, Teodor Meleşcanu, a avut, marţi, o întrevedere cu secretarul general al Organizaţiei Internaţionale a Francofoniei (OIF), Louise Mushikiwabo, aflată în vizită oficială în România.

Potrivit unui comunicat al MAE, în cadrul discuţiei ministrul Meleşcanu a subliniat angajamentul tradiţional, profund şi pragmatic al României pentru Francofonie. În context, s-a referit la activitatea Preşedinţiei României a Consiliului UE cu relevanţă pentru spaţiul francofon, inclusiv la relaţiile UE-Africa şi la prima reuniune la nivel înalt UE-LSA.

De asemenea, ministrul român al Afacerilor Externe a abordat şi cooperarea dintre OIF şi ONU. Meleşcanu s-a referit, totodată, la iniţiative valoroase ale României promovate în cadrul Francofoniei şi cu sprijinul OIF, precum: programul de burse doctorale şi post-doctorale Eugen Ionescu sau Cursul Superior Internaţional, certificat ONU şi sprijinit de OIF, organizat anual la Şcoala de Aplicaţii pentru Ofiţeri Jandarmi „Mihai Viteazu”.

Secretarul general al OIF a subliniat importanţa pe care o acordă rolului României de pilon regional al Francofoniei şi contribuţiei ţării noastre la mişcarea francofonă. Potrivit sursei citate, a prezentat priorităţile mandatului său cu accent pe: consolidarea multilateralismului şi a relevanţei OIF în sistemul multilateral internaţional, promovarea unor abordări pragmatice, semnificaţia economiei digitale pentru dezvoltarea durabilă a spaţiului francofon, egalitatea între femei şi bărbaţi, ca motor al dezvoltării şi rolul aparte al tinerilor pentru continuarea valorilor francofoniei.

Părţile au fost de acord că Francofonia este un instrument util în îndeplinirea priorităţilor de dezvoltare ale fiecăruia dintre statele membre, un liant important de coeziune între statele de pe cinci continente şi o punte de legătură pentru schimburi de experienţă, economice şi interculturale.

Louise Mushikiwabo, fost ministru de Externe al Rwandei (2009-2018), a întrunit consensul celor 54 de state membre OIF, la Sommet-ul de la Erevan (11-12 octombrie 2018), fiind aleasă secretar general al Francofoniei. Şi-a început mandatul de patru ani în ianuarie 2019. Este al patrulea secretar general al Francofoniei, după Boutros-Boutros Ghali (Egipt), Abdou Difou (Senegal) şi Michaele Jean (Canada).

Vizita oficială a secretarului general al Francofoniei în România se desfăşoară la invitaţia ministrului român al Afacerilor Externe, în perioada 11-13 martie. Este prima vizită oficială şi una dintre primele vizite pe care noul secretar general al Francofoniei le întreprinde într-un stat membru.

România este membru în mişcarea francofonă din 1993, a organizat Sommet-ul Francofoniei în 2006, Conferinţa Francofonă a Femeilor Antreprenor în 2017 şi este unul dintre cei mai activi membri ai OIF.

Ultima ora:

ObservatorAneta Bogdan: Meaning 2021

PoliticLudovic Orban, despre comunicarea în Coaliţie: Nu fac bine declaraţiile polemice, coeziunea în comunicare e esenţială

EconomieCorina Popescu: Electrica anunță finalizarea primei etape a fuziunii prin absorbție a celor trei companii de distribuție a energiei electrice din cadrul Grupului

ExternRobert Lupițu: Președintele Klaus Iohannis îl decorează pe ambasadorul american Adrian Zuckerman pentru implicarea în dezvoltarea Parteneriatului Strategic România – SUA

SocialVictor Negrescu: Recomandări pentru sprijinirea educației și reducerea decalajelor

EvenimenteRăzvan Orășanu: Vrem să creăm un program săptămânal – un soi de mix de conferințe dedicate subiectului și webinarii dedicate profesorilor, toate legate de digitalizarea în educație

CulturaCristina Popescu: ZIUA CULTURII NAȚIONALE. 150 DE ANI DE LA PRIMA SERBARE A ROMÂNILOR DE PRETUTINDENI

EditorialAneta Bogdan: Meaning 2021



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe