Matei Bogdan
Publicat în 2 octombrie 2019, 15:41 / 335 elite & idei

Teodor Paleologu: Elaborarea unui Cod de conduită diplomatică pentru demnitari – măsură necesară; România trebuie reprezentată cu demnitate

Teodor Paleologu: Elaborarea unui Cod de conduită diplomatică pentru demnitari – măsură necesară; România trebuie reprezentată cu demnitate

Theodor Paleologu, candidatul PMP la prezidenţiale, consideră că elaborarea unui „Cod de conduită diplomatică pentru toţi demnitarii” este o măsură necesară pe care îşi propune să o pună în practică dacă va câştiga alegerile din această toamnă.

„Nu vreau să reiau critici la adresa unor persoane, dar e foarte clar că doi contracandidaţi de-ai mei, pur şi simplu, s-au aflat în treabă în Statele Unite şi vorbim, totuşi, de candidaţi la Preşedinţia României, care ar trebui să aibă o idee clară despre modul în care trebuie reprezentată România. Asta ne duce către o măsură pe care îmi propun să o pun în practică şi anume, repet, elaborarea unui Cod de conduită diplomatică pentru toţi demnitarii”, a declarat Paleologu, vineri, într-o conferinţă de presă.

El a adăugat că, din experienţa sa de diplomat, a putut constata cât de des demnitarii români se pun în „situaţii nepotrivite”.

„Şi am un pomelnic lung de situaţii care, pur şi simplu, sunt penibile pentru ţara noastră. România trebuie reprezentată cu demnitate de către miniştri, prim-miniştri, candidaţi la Preşedinţie, deputaţi, senatori şi aşa mai departe. Deci, cred că e absolut necesar un Cod de comportament diplomatic pentru demnitari, este esenţial ca ţara noastră să fie reprezentată cu demnitate în afară”, a afirmat Paleologu.

Întrebat la ce contracandidaţi s-a referit, el a răspuns: „Nu mă refeream în niciun caz la domnul preşedinte Iohannis care, într-adevăr, avea ce căuta la Adunarea Generală ONU, avea ce căuta. Din păcate, nu are prea multe de spus, dar de căutat avea ce căuta, el era legitim acolo pentru că reprezenta România la Adunarea Generală ONU”.

„În rest, pozele cu primarul din Jersey City sau cu un diplomat din Departamentul de Stat nu arată o competenţă diplomatică, nu aşa se face. Eu nu contest, Matthew Boyse (asistent adjunct al secretarului de Stat al SUA – n.r.) este un diplomat cu experienţă, un om de mare valoare, dar să vă spun ceva – eu nu mă apuc să pun poze cu ambasadorii sau cu diplomaţii pe care îi întâlnesc, totuşi trebuie o anumită discreţie în chestiunile astea. Dacă ai o întâlnire la nivel corespunzător atunci, într-adevăr, ştim despre ce vorbim, de exemplu, dacă ar fi avut domnul Barna o discuţie cu Joe Biden, de exemplu, e interesant, deja e o chestie, dar aşa e genul de informaţie pe care mai bine o ţii pentru tine”, a mai spus Paleologu.

Ultima ora:

ObservatorMarco Badea: Donald Trump a anunțat ridicarea sancțiunilor SUA împotriva Siriei

PoliticCătălin Predoiu: Reafirm angajamentul meu ferm pentru combaterea unuia dintre cele mai grave fenomene ale criminalității moderne

EconomieTănase Stamule: Lipsa educației economice este una din sursele nebuniei în care ne aflăm astăzi

ExternMarco Badea: Donald Trump a anunțat ridicarea sancțiunilor SUA împotriva Siriei

SocialCsibi Magor: În viață avem multe alegeri de făcut

EvenimenteAlexandra Dobre: Am avut onoarea de a participa la Gala SpaceFest

EditorialAndrei Stoian: Este timpul ca România să-și asume un rol mai activ, să devină o voce tot mai importantă în concertul european

CulturaFlaviu George Predescu: Despre cartea Buzura la Berința (Dana Buzura- Gagniuc si Daniel Cristea-Enache)



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe