OraNoua.ro
Publicat în 14 martie 2012, 00:45 / 651 elite & idei

Titus Corlăţean în vizită de lucru la Copenhaga și Paris. Comisia pentru politică externă a Senatului României

Titus Corlăţean în vizită de lucru la Copenhaga și Paris. Comisia pentru politică externă a Senatului României

Senatorul Titus Corlăţean, preşedintele Comisiei pentru politică externă a Senatului României, a participat la Conferinţa preşedinţilor comisiilor de politică externă (COFACC) din parlamentele naţionale ale statelor membre UE, organizată de Preşedinţia daneză a Uniunii Europemne, la Copenhaga.
La sesiunile plenare ale Conferinţei au participat Catherine Ashton, Înalt Reprezentant al UE pentru afaceri externe şi politica de securitate, Anders Fogh Rasmussen, Secretarul general NATO ţi Villy Sřvndal, ministrul afacerilor externe al Danemarcei, preţedinte in exercitiu al UE.

Dezbaterile din cadrul reuniunii au vizat puncte de actualitate în relaţiile internaţionale, precum: situaţia din Orientul Mijlociu, în special din Siria şi Libia; ultimele evoluţii în relaţiile israeliano-palestiniene; poziţia UE şi a comunităţii internaţionale în legătură cu Programul nuclear al Iranului, angajamentele de securitate internaţională şi evoluţiile din Afganistan; continuarea proceselor de lărgire europeană şi euroatlantică din Balcani; evoluţiile legate de Parteneriatul Estic al Uniunii Europene, precum şi relaţiile UE şi NATO cu Federaţia Rusă.

Senatorul Corlăţean a intervenit în cadrul celor 3 sesiuni plenare, formulând comentarii asupra următoarelor teme: sprijinul acordat pentru atingerea obiectivelor europene ale Republicii Moldova; evoluţiile referitoare la formatul de negociere ‘5+2’ privind soluţionarea conflictului din regiunea transnistreană aparţinând Republcii Moldova şi necesitatea implicării active a UE şi SUA; evoluţiile legate de proiectul Scutului Antirachetă, atât în plan bilateral, cât şi din perspectiva viitorului proiect al Alianţei Nord-Atlantice în acest domeniu; susţinerea identificării unor soluţii care să permită paşi înainte în ceea ce priveşte statutul cu drepturi depline pentru Georgia şi Republica Macedonia în cadrul NATO, precum şi solicitarea adresată Preşedinţiei daneze a UE de a rămâne activ implicată în susţinerea obiectivului şi găsirea soluţiilor pentru aderarea României şi Bulgariei, în cursul acestui an, la Spaţiul Schengen.

Reacţia înalţilor oficiali ai UE şi NATO, invitaţi la reuniunea COFACC, a confirmat: sprijinul constant şi activ acordat Românei şi Bulgariei pentru aderarea la Spaţiul Schengen în 2012; aprecierea eforturilor de reformă politică, de ordin democratic, instituţional şi economic desfăşurate în Republica Moldova de guvernul Alianţei pentru integrare europeană, precum şi importanţa alegerii de catre Parlamentul moldovean a preşedintelui acestui stat pentru asigurarea continuităţii proceselor de reformă menţionate şi apropierea de UE; interesul şi implicarea factorilor europeni de decizie în procesul de negociere privind regiunea transnistreană; aprecierea deosebită a contribuţiei României acordată proceselor de securitate internaţională, atât prin contribuţia din Afganistan, cât şi la Scutul Antirachetă.

În marja reuniunii, senatorul Titus Corlăţean a avut o întâlnire cu reprezentanţi ai Senatului olandez, respectiv Frank van Kappen, preşedintele Comisiei permanente pentru afaceri externe, apărare şi cooperare pentru dezvoltare şi Christ Gradenwitz, secretar general adjunct, în vederea susţinerii obiectivului României de aderare la Spaţiul Schengen. Senatorul Corlăţean a prezentat argumentele în favoarea unei decizii pozitive a UE în toamna acestui an. S-a cazut de acord pentru continuarea şi privilegierea dialogului politic bilateral direct în perioada următoare, de natură să permită identificarea unor soluţii favorabile şi echitabile atât pentru România, cât şi pentru Bulgaria.

Totodată, senatorul Corlăţean s-a întâlnit cu şefii delegaţiilor parlamentare ale Danemarcei (Preşedinţia în exercitiu a UE), Austriei, Bulgariei, Franţei, Greciei Ungariei, Irlandei, Italiei, Letoniei, Lituaniei, Poloniei, Suediei, Marii Britanii, precum şi cu şefii delegaţiior statelor candidate: Republica Macedonia şi Turcia. În acest context, preşedinţii comisiilor de politică externă din Republica Macedonia şi Turcia au confirmat dorinţa de a efectua o vizită oficială în cursul acestui an, iar preşedintele Comisiei pentru politică externă din Parlamentul irlandez a adresat Comisiei pentru politică externă a Senatului României invitaţia de a efectua, în cursul anului 2012, o vizită oficială în Irlanda. În acelaşi timp, şefii delegaţiilor parlamentare din România şi Polonia au convenit să reia un demers comun întreprins şi pe parcursul anului 2010 pe lângă autorităţile Statelor Unite (Senatul şi Departamentul de Stat), pentru susţinerea obiectivului de eliminare a vizelor solicitate cetăţenilor români şi polonezi pentru a intra pe teritoriul SUA.

De asemenea, potrivit unui comunicat de presă, Senatorul Titus Corlăţean, preşedintele Comisiei pentru politică externă, participă în perioada 13-14 martie, la Paris, la lucrările Subcomisiei pentru Orientul Mijlociu şi respectiv a Comisiei afaceri politice a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei.

Pe ordinea de zi a Subcomisiei pentru Orientul Mijlociu, a cărei preşedinţie este asigurată de senatorul român, figurează o audiere publică având ca temă Open Jerusalem. Sunt invitaţi profesori şi experţi israelieni din partea Centrului pentru reglementarea conflictelor şi Institutului pentru studii regionale şi urbane, de la Universitatea Hebrew din Ierusalim, precum şi experţi palestinieni de la International Peace and Cooperation Centre. La această audiere participă atât parlamentari europeni membri ai subcomisiei cât şi delegaţiile parlamentare israeliene şi respectiv palestiniene, care au statut de invitat permanent la lucrările comisiei.

De pe agenda Comisiei afaceri politice a APCE menţionăm dezbaterile legate de evoluţiile din Afghanistan, situaţia din Siria şi riscul pentru democraţie în Europa, reprezentat de sporirea mişcărilor populiste din statele membre.

Ultima ora:

ObservatorGruia Stoica: Mă bucur să anunț un nou capitol pentru GRAMPET Group și pentru țara noastră

PoliticCătălin Predoiu, privind amânarea aderării la Visa Waiver: Nu este o chestiune legată de România. SUA își reevaluează programele privind migrația

EconomieGruia Stoica: Mă bucur să anunț un nou capitol pentru GRAMPET Group și pentru țara noastră

ExternMihai Covaliu: COSR – Sprijin din partea Comisiei Europene pentru organizarea FOTE Brașov 2027

SocialDaniel David va prezenta în luna mai un „diagnostic” al sistemului de educație, bazat pe datele furnizate de OCDE: „Aderarea la OCDE este un proiect de țară”

EvenimenteOvidiu Raețchi: Am avut marea bucurie de a găzdui la Ambasada României în Japonia  在日ルーマニア大使館 prezentarea pe care ambasadorul Republicii Moldova, E.S. dl. Dumitru Socolan, a sustinut-o în fața ambasadorilor statelor NATO

EditorialAlexandru Grumaz: Tratativele de pace în Ucraina au început la Jeddah! Ce înseamnă noile cerințe puse de Putin pe masa negocierilor

CulturaMireille Rădoi: Biblioteca Centrală Universitară ‘Carol I’ – simbol al aspirațiilor intelectuale ale României



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe