Titus Corlăţean în vizită la comunităţile de români din Israel, Palestina şi Iordania


Ministrul afacerilor externe, Titus Corlăţean, efectueaza în perioada 9 – 11 octombrie 2012 un turneu regional în Orientul Mijlociu, care va cuprinde Statul Israel, Autoritatea Naţională Palestiniană şi Regatul Haşemit al Iordaniei, potrivit Romanian Global News.
Acest turneu reflectă interesul prioritar pe care îl acordă România regiunii Orientului Mijlociu şi se înscrie în dinamica pozitivă pe care au cunoscut-o relaţiile bilaterale în ultimii ani, în scopul continuării şi aprofundării dialogului bilateral şi al amplificării cooperării în toate domeniile de interes reciproc.
Turneul regional va prilejui o evaluare de etapă asupra implementării proiectelor bilaterale convenite până la acest moment, precum şi pentru conturarea unor noi proiecte în domeniile economic, academic, al cercetării şi dezvoltării ş.a.
Agenda discuţiilor va cuprinde, de asemenea, aspecte ale cooperării în cadrul organismelor regionale şi internaţionale, la nivel bilateral şi pe plan multilateral, precum şi un schimb de opinii cu privire la problemele internaţionale de interes major şi evoluţiile regionale. Printre temele vizate în discuții se află procesul actual de transformări democratice din regiune, procesul de pace din Orientul Mijlociu, situaţia de securitatea regiunii.
Pe lângă convorbirile cu omologii săi, în programul vizitelor sunt incluse primiri la regele Abdullah al II-lea al Iordaniei, preşedintele israelian, preşedintele palestinian, premierul palestinian, Preşedintele Senatului iordanian, întrevederi cu miniştri din domeniul economic, parlamentari etc.
De asemenea, ministrul român al afacerilor externe va avea întâlniri cu reprezentanţi ai mediului de afaceri şi cu membri ai comunităţilor româneşti.
Ultima ora:

ObservatorIonuț Stanimir: Fiti calmi si mergeti mai departe! Frica nu e o moneda

PoliticSorin Cucerai: Tocmai criza majoră prin care am trecut a transformat instituțiile în aliați ai reformei

EconomieKaroly Borbely: Hidroelectrica, cea mai mare companie din România, anunță investiții uriașe în 2025

ExternValentin Lazea: Greșelile Europei ideologice și soluțiile de corecție

SocialIonuț Stanimir: Fiti calmi si mergeti mai departe! Frica nu e o moneda

EvenimenteAlexandru Nazare, la BLACK SEA FORUM

EditorialRadu Puchiu: 𝗜̂𝗻𝘃𝗶𝗻𝗴𝗮̆𝘁𝗼𝗿𝗶𝗶

CulturaIonuț Vulpescu: Podcast – invitată, Bianca Ionescu-Ballo (sezonul 5, episodul 5)
Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe