Bogdan Daradan
Publicat în 18 iunie 2012, 13:54 / 554 elite & idei

Titus Corlățean: România merită să intre în programul Visa Waiver

Titus Corlățean: România merită să intre în programul Visa Waiver

Ministrul Justiţiei, Titus Corlățean, a adresat rugămintea ca membrii „Grupului de prieteni pentru România” din cadrul Congresului Statelor Unite să susţină adoptarea unei noi legislaţii care să facă posibilă includerea României în programul Visa Waiver, ceea ce ar permite cetăţenilor români să beneficieze de un regim de liberă circulaţie similar cu cel al majorităţii cetăţenilor Uniunii Europene, potrivit rgnpress.ro

Titus Corlăţean a subliniat demersurile concrete realizate de autorităţile de la Bucureşti, cu sprijinul ambasadei Statelor Unite, pentru asigurarea respectării criteriilor stabilite de legislaţia americană din domeniu, aflată în vigoare la acest moment, menţionând în acelaşi timp şi semnificaţia politică a soluţionării acestei chestiuni pentru cetăţenii unui stat partener strategic şi aliat fidel al Statelor Unite.

Demersul ministrului justiţiei, Titus Corlăţean, a fost prilejuit de sosirea recenta în țara noastră a unei delegaţii a Congresului Statelor Unite ale Americii compusă din Michael Turner (R- OH), preşedinte al „Caucus-ului pentru România” (Grupul de prieteni) din cadrul celui de al 112-lea Congres, Phil Gingrey (R-GA) şi Loretta Sanchez (D-CA), co-preşedinte al „Caucus-ului pentru România” (Grupul de prieteni).

În cadrul discuţiilor a fost evocată relaţia politică strânsă de cooperare între România şi Statele Unite, fundamentată în prezent pe noul Parteneriat Strategic pentru Secolul XXI încheiat la 13 septembrie 2011, la Washington.

Au fost evocate aspecte de ordin strategic ale relaţiilor bilaterale, inclusiv demersul pentru implementarea sistemului de apărare împotriva rachetelor balistice al Statelor Unite, precum şi cooperarea bilaterală deosebită între cele două ţări, aşa cum este şi cea din domeniul Justiţiei.

În cursul discuţiilor a fost subliniat interesul companiilor americane de a fi prezente într-o formă tot mai consistentă pe piaţa românească.

Ministrul Justiţiei a făcut o prezentare a măsurilor întreprinse de noul Guvern de la Bucureşti pentru consolidarea climatului favorabil mediului de afaceri, a măsurilor promovate pentru implementarea Strategiei Naţionale Anticorupţie şi a celor din domeniul politicilor de integritate.

La întâlnire au participat ambasadorul Statelor Unite, Mark Gitenstein şi Secretarul de Stat în Ministerul Justiţiei, Simona Maya Teodoroiu.

Ultima ora:

ObservatorIonuț Stanimir: Fiti calmi si mergeti mai departe! Frica nu e o moneda

PoliticSorin Cucerai: Tocmai criza majoră prin care am trecut a transformat instituțiile în aliați ai reformei

EconomieKaroly Borbely: Hidroelectrica, cea mai mare companie din România, anunță investiții uriașe în 2025

ExternValentin Lazea: Greșelile Europei ideologice și soluțiile de corecție

SocialIonuț Stanimir: Fiti calmi si mergeti mai departe! Frica nu e o moneda

EvenimenteAlexandru Nazare, la BLACK SEA FORUM

EditorialRadu Puchiu: 𝗜̂𝗻𝘃𝗶𝗻𝗴𝗮̆𝘁𝗼𝗿𝗶𝗶

CulturaIonuț Vulpescu: Podcast – invitată, Bianca Ionescu-Ballo (sezonul 5, episodul 5)



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe