Traian Halalai, despre noua aplicație on-line pentru IMM-uri
EximBank a implementat pe site-ul propriu (www.eximbank.ro) o nouă aplicație ce permite întreprinderilor mici și mijlocii să afle on-line, într-un timp extrem de redus, dacă se pre-califică pentru acordarea unui credit.
”Pentru că ne-am propus să acordăm o atenţie sporită segmentului reprezentat de întreprinderile mici și mijlocii, ne adaptăm permanent oferta de produse și servicii astfel încât să facilităm și să creștem accesul acestor companii la finanțarea de care au atâta nevoie. Lansarea aplicației este încă un demers pe care îl facem în acest an în direcția susținerii dezvoltării acestui segment important pentru economie, alături de extinderea portofoliului specific cu două noi produse de creditare – Linie de credit pentru activitate curentă și Credit pentru investiții. Avem astfel capacitatea de a acorda foarte rapid credite și putem structura facilități complete care pot include garanții de stat sau alte produse complementare”, a spus Traian Halalai, președintele executiv al EximBank.
Procesul de verificare a eligibilității online constă în parcurgerea a cinci pași care presupun introducerea datelor cerute de aplicație pe site-ul propriu (www.eximbank.ro) după cum urmează:
Pasul 1 – Date generale despre solicitant (denumire societate, CIF, CAEN, data înființării etc.);
Pasul 2 – Destinația produsului solicitat;
Pasul 3 – Garanții propuse pentru produsul solicitat;
Pasul 4 – Date financiare conform ultimei situații financiare depuse;
Pasul 5 – Declarații ale solicitantului referitoare la insolvență, litigii, datorii, incidente de plată.
În funcție de informațiile completate, aplicația va furniza un răspuns automat cu privire la rezultatul analizei preliminare efectuate, solicitantul urmând să fie contactat de unul dintre consultanții EximBank pentru finalizarea procesului de creditare.
Pe parcursul acestui an, EximBank a lansat două noi produse de creditare (Linie de credit pentru activitate curentă – se acordă în lei pentru o perioadă de maximum 12 luni, valoarea variind între 50.000 și 2 milioane de lei; Credit pentru investiții – se acordă pe o perioadă de maximum 7 ani, valoarea variind între 50.000 și 2 milioane de lei), alături de acestea IMM-urile având la dispoziție un portofoliu competitiv de produse de trezorerie, cash management, trade finance și factoring.
EximBank se implică activ de aproape 25 de ani în susţinerea şi promovarea mediului de afaceri românesc, sprijinind proiectele companiilor locale. Instrumentele sale financiare specifice sunt dedicate exclusiv segmentului corporate și pot fi accesate de orice tip de societate comercială. Operatorii economici pot obține informații suplimentare prin intermediul site-ului www.eximbank.ro sau al adresei de e-mail informatii@eximbank.ro.
Ultima ora:
ObservatorIlie Pușcaș: Tehnologia blockchain devine un pilon strategic pentru economia viitorului
PoliticRadu Burnete: Mark Rutte a transmis astăzi un mesaj foarte clar – România are aliați pe care se poate baza. Dacă România este atacată, 31 de state vor sări în apărarea ei
EconomieGruia Stoica: Electroputere VFU Pașcani, parte a GRAMPET Group, câștigă pentru a treia oară în fața STB, în procedura de atribuire a contractului de tramvaie pentru București
ExternCristian Andrei: Câteva facts despre alegerile de ieri din US, care ne arată lucrurile un pic mai nuanțate
SocialStefan Radu Oprea: Profesor pentru o oră!
EvenimenteCristian Sporis:🚀 MoonshotX Edition II Bootcamp – Romania’s first private economic diplomacy platform!
EditorialMarco Badea: New York-ul și-a ales primarul care promite să-l salveze. Zohran Mamdani intră în război cu Trump
CulturaLigia Deca: În domeniul cultural, România continuă să-și protejeze și să-și promoveze patrimoniul, inclusiv siturile de patrimoniu UNESCO
Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe


