OraNoua.ro
Publicat în 17 iulie 2013, 19:37 / 505 elite & idei

Traian Halalai – EximBank, profit de aproape 30 milioane de lei – in primul semestru

Traian Halalai – EximBank, profit de aproape 30 milioane de lei – in primul semestru

EximBank a înregistrat în primele şase luni ale acestui an un profit brut de aproape 30 milioane de lei, dublu faţă de nivelul corespunzător întregului an 2012, potrivit datelor financiare preliminare.

‘Pentru acest an ne-am setat ca obiectiv creşterea organică, dezvoltarea activităţii fiind corelată şi cu o creştere a eficienţei în utilizarea resurselor. Acţiunile întreprinse pe finalul anului trecut şi la începutul acestui an pentru repoziţionarea băncii au dat rezultate astfel că, în primul semestru al acestui an, EximBank a înregistrat o majorare a veniturilor bancare cu aproape 5%, faţă de perioada similară din 2012, în timp ce cheltuielile operaţionale s-au redus cu 15%’, a afirmat preşedintele EximBank, Traian Halalai.

Acesta a adăugat că expunerea totală a EximBank în nume şi cont propriu este, la jumătatea anului, cu 22% peste nivelul de la finele anului trecut.

‘Per ansamblu, activitatea de creditare s-a accelerat în primele şase luni, dinamica acesteia depăşind-o pe cea a garanţiilor, ceea ce arată că segmentul corporate începe să vadă în EximBank un finanţator viabil, nu numai un girant pentru creditele contractate de la alte bănci comerciale. Avem capacitatea de a juca de la egal la egal cu celelalte bănci din sistem, la nivelul finanţărilor în lei şi, în plus, avem şi un nivel competitiv de costuri. De aceea, suntem încrezători că banca va încheia şi acest an în plutonul băncilor profitabile’, a mai spus Traian Halalai.

Pe parcursul primului semestru, banca a făcut schimbări la nivelul structurii comerciale şi a implementat un concept organizaţional bazat pe existenţa unor directori regionali ce coordonează vânzările la nivel naţional. Acest proces s-a derulat în paralel cu dezvoltarea reţelei de unităţi, fiind inaugurate trei noi unităţi teritoriale – la Galaţi, Ploieşti şi Piteşti.

Pentru a doua parte a anului este prevăzută continuarea procesului de extindere a reţelei teritoriale, în cel mai scurt timp urmând să fie deschise încă două unităţi.

Pentru consolidarea relaţiei pe care o are cu comunitatea de business, EximBank a organizat în primul semestru o serie de întâlniri cu oamenii de afaceri din diverse zone ale ţării, la care au participat circa 250 de reprezentanţi ai segmentului corporate.

EximBank este o instituţie specializată al cărei portofoliu de produse, axat pe cele trei direcţii de acţiune – finanţare, garantare şi asigurare, permite băncii să susţină activitatea şi dezvoltarea exportatorilor, a IMM-urilor şi a companiilor ce derulează proiecte în domenii prioritare pentru dezvoltarea economiei, în special a celor ce contribuie la absorbţia de fonduri europene.

Banca deţine o reţea de 15 unităţi – Bucureşti, Bacău, Braşov, Buzău, Cluj, Constanţa, Craiova, Deva, Galaţi, Iaşi, Oradea, Piteşti, Ploieşti, Timişoara şi Sibiu.AGERPRES/(AS-autor: Daniel Cocoru, editor: Nicoleta Gherasi)

Ultima ora:

ObservatorȘtefan Popescu: Lumea, pe scurt…

PoliticIon M. Ioniță: Ce efecte are demisia președintelui?

EconomieRăzvan Popescu: ROMGAZ a publicat rezultatele operaționale cheie preliminare aferente anului 2024

ExternIulian Chifu: Cursa pentru partenerul de coaliție al PAS-ului Maiei Sandu la generalele din Republica Moldova

SocialAndrei Caramitru: Studiu despre analfabetismul funcțional

EvenimenteRadu Puchiu: Extrem de onorat că am avut ocazia să moderez primul Aspen Dialog din acest an – The Power of Convening in Turbulent Times

EditorialȘtefan Popescu: Lumea, pe scurt…

CulturaIonuț Vulpescu: Podcast – invitat, actorul Constantin Dinulescu (sezonul 5, episodul 1)



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe