Matei Bogdan
Publicat în 15 iunie 2021, 13:14 / 70 elite & idei

Traian Halalai: Focus pe identificarea de soluții pentru sprijinirea militarilor veterani din teatrele de operații

Traian Halalai: Focus pe identificarea de soluții pentru sprijinirea militarilor veterani din teatrele de operații

În România lipsește o strategie națională privind prevenția secundară și cardiovasculară, este nevoie de centre de recuperare moderne de care să beneficieze atât pacientul cardiovascular, civil, cât și veteranul de război, însă este un aspect la care se lucrează pentru a fi remediat, este una dintre concluziile seminarului strategic cu tema ”Întoarcerea militarilor veterani din Teatrul de Operații”, găzduit de Castelul Teleki din Dumbrăvioara.

Evenimentul, organizat de Fundația Benedek Teleki, joi, 10 iunie, reprezintă o primă etapă dintr-o serie de proiecte realizate în cadrul parteneriatului strategic dintre Asociația Militarilor Veterani și Asociația de Terapie Transvasculară și Transplant Kardiomed. ”Îmi revine deosebita plăcere să fiu util acestei comunități care se numește veterani de război. Am cumpărat acest castel cu scopul de a fi un promotor al culturii, al valorii diferitor specialități, iar armata apare ca un pilon în dezbaterea aceasta”, a precizat în deschiderea evenimentului Prof. Dr. Benedek Imre, președintele Fundației Benedek Teleki.

Seminarul strategic a fost dedicat în cinstea întoarcerii veteranilor militari din teatrele de operații, având în vedere că începând cu data de 1 mai și până la  data de 11 septembrie se întorc veteranii militarii din Afganistan. În acest context s-a propus organizarea a o serie de programe și seminarii strategice, în parteneriat civil-militar. La evenimentul de joi au participat militari, veterani de război, specialiști în finanțe și medicină.

Proiecte ambițioase pentru centre moderne de recuperare medicală

”Ce ne aduce pe noi toți la aceeași masă? Nevoia de proiecte, de colaborări și siguranță. Pentru a ne simți în siguranță avem nevoie, în primul rând, de sănătate, de acces la serviciile medicale, de garanția structurilor militare că suntem protejați și de suportul financiar pentru ceea ce înseamnă dezvoltarea noastră. Partenerii noștri de la Asociația veteranilor de război au identificat nevoia unui centru de recuperare pentru cei care se întorc din teatrele de operații. Am identificat împreună nevoia de proiecte pentru a susține implementarea de servicii medicale de recuperare în care țara noastră are un mare deficit. Și vă spun asta ca un om care cunoaște situația în România și situația pe plan european și astăzi a fost publicat online un document de consens european în ceea ce privește prevenția secundară în bolile cardiovasculare, care identifică și nominalizează lipsa unei strategii naționale în România în ceea ce privește prevenția secundară cardiovasculară. Această nevoie de servicii de recuperare ne-a dus cu gândul la proiecte ambițioase. Am creionat perspectiva unor proiecte ambițioase pentru centre de recuperare moderne de care să beneficieze atât pacientul cardiovascular, cât și veteranul de război”, a precizat Prof. Dr. Theodora Benedek, șeful Clinicii de Cardiologie din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș.

În proiectele dezvoltate în parteneriat civil-militar un rol important îl are și resursa financiară.

”Doresc să îmi exprim sprijinul și suportul pentru armata și militarii români. Ca orice companie românească cu capital de stat, pe lângă responsabilitățile care decurg din activitățile noastre de finanțare și sprijinire a economiei românești avem și un rol de responsabilitate socială, anume față de veterani. Vreau să îmi exprim întregul sprijin pentru proiectul centrului de recuperare de la Dealu Mare. Este un parteneriat care se află la început, vom încerca să-l întărim, să-l dezvoltam pe parcurs și să găsim cele mai bune soluții în a sprijini realizarea obiectivelor. Suntem alături de soții Benedek în proiectele pe care le desfășoară, centrul de cardiologie pe care sperăm să îl vedem în picioare și funcțional cât mai repede și cu sprijinul Exim Bank”, a punctat Traian Halalai, președintele EximBank. 

Sprijin pentru militarii veterani

În teatrele de operații militarii sunt expuși risului de a suferi traumatisme fizice și psihice, motiv pentru care au nevoie de tratamente specializat în țară, alături de familiile lor. Astfel, în baza Ordonanței 82/2016 și a Legii 81/2016 s-a înființat Asociația Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități (AMVVD), ce vine în sprijinul veteranilor și militarilor veterani în activitate, pensionați, în rezervă sau în retragere, dar și membrilor familiilor acestora, care se confruntă cu probleme medicale și sociale deosebite. ”În teatrele de operații au participat peste 40.000 militari, mulți au fost răniți sau decedați, iar statul român trebuie să aibă în vedere situația reală. De aceea a fost modificată ordonanța 82 (Ordonanța 82 din 2006 – n.r.), când s-au creat niște drepturi în plus pentru veteranii din teatrele de operații, mai ales răniți sau decedați în diferite misiuni. Astfel s-a creat și posibilitatea creării asociației pentru veterani și să declarăm această asociație de utilitate publică pentru a se ocupa de militarii răniți. Nu este ușor să creezi asemenea structură, dar este important să existe instituțiile de bază”, a subliniat Mircea Dușa, fost ministru al Apărării, prezent la dezbatere.

AMVVD a fost înființată în anul 2013, în prezent având peste 40 de sucursale, cu un total de 30.000 de membrii.

”Sunt 30.000 de oameni care vin cu expertiză pentru că odată ce ai fost în război ai expertiza necesară asupra modului în care se desfășoară lucrurile acolo, asupra a ceea ce se poate întâmpla înaine și după. Să nu uităm faptul că un militar care pleacă într-un teatru de operații are cel puțin 6 luni de pregătire înainte și încă 6-7 luni în teatre de operație, un an de zile în care stă departe de familie. El este concentrat numai pe ceea ce face acolo și acest lucru se simte în partea de mental. Am reușit să facem Legea 168 (Legea 168 din 2020 – n.r.), Legea militarilor veterani din teatrele de operație, unde am cerut cât de mult s-a putut pentru toți veteranii din teatrele de operație. A apărut necesitatea de construire a unui centru de recuperare și refacere pentru veterani, care se adresează nu numai veteranilor, ci și familiilor acestora”, a precizat colonel în rezervă Dan Cosma, prim-vicepreședinte AMVVD.  

Primul centru de recuperare medicală a militarilor de la Târgoviște este unic în Europa de Est.

”Ar fi primul centru de recuperare și refacere din Europa de Est, ceea ce ar aduce României un beneficiu enorm”, a punctat Dan Cosma.

”Cred cu tărie în necesitatea construirii acestui centru și vă spune asta un militar care a participat la toate teatrele de operații pe care România le-a desfășurat în afara țării. Referitor la întoarcerea veteranilor îmi aduc aminte cu nostalgie când în 2002 am făcut parte din primul pluton pe care România l-a prins într-un teatru de operații afară și mă refer la Afghanistan. Mă bucur că militarii români se întorc”, a precizat plutonier adjutant principal Mihai Ilaș, președintele AMVVD Târgu Mureș.

”Cel mai important lucru când vorbim despre veteran, nu este atât despre nevoile lor materiale, cât despre recunoaștere. Oamenii aceștia și-au pus la bătaie viața, și-au sacrificat familiile, iar când vin înapoi, cel mai important lucru posibil este recunoașterea”, a spus colonel în rezervă Marius Popența, președintele AMVVD Sibiu.

Profesionalismul, curajul și dedicarea veteranilor din teatrele de operații din afara României au făcut ca România, dar și Armata Română, să se bucure de apreciere la nivel internațional. De altfel, aceasta este o carte de vizită cu care România se va prezenta la Summitul Alianței Nord-Atlantice, ce are loc astăzi, 14 iunie.

”Ceea ce urmează de acum va fi o lungă perioadă de încercări și incertitudini, nu este o zi, un an, doi, trei. Sunt reașezări de balanță de puteri foarte mari. Momentul major pe care va trebui să-l urmărim va fi Summitul de la Bruxelles de luni, este un summit de upgradare, probabil unul dintre cele mai importante summituri în istoria ultimelor summituri în funcție de deciziile care se fac și România merge cu o carte de vizită câștigată în teatrele de operațiuni, de îndeplinire a misiunilor și de respect al partenerilor ca niciodată”, a conchis Victor Aileni, expert în politici și strategii NATO.

www.zi-de-zi.ro

Ultima ora:

ObservatorVictor Vevera, Mireille Rădoi, Doina Banciu: 500 de ani de la „cel mai important document al culturii românești”. Simpozion la BCU „Carol I”

PoliticRemus Pricopie: Este politica o profesie serioasă?

EconomieNovel Research, Editura Club România: Trenduri în reglementări financiare

ExternIulian Fota, despre concluziile summit-ului Biden-Putin

SocialMarian Staș, despre criteriile pentru școlile-pilot: Cel mai important e să vrea și al doilea să poată

EvenimenteVictor Vevera, Mireille Rădoi, Doina Banciu: 500 de ani de la „cel mai important document al culturii românești”. Simpozion la BCU „Carol I”

CulturaFlaviu Predescu: Marile portrete ale lui Nadar. Expoziție la Timișoara

EditorialCiprian Stănescu: Educația viitorului în realitatea mixtă. Top 3 provocări pentru Generația Z



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe