Traian Halalai: Parteneriatul strategic dintre GFR şi EximBank se orientează către alte ţinte de interes din afara României
EximBank nu ar garanta sau finanţa cumpărarea unei companii de stat pentru că nu ar fi fair, nu pentru că aceasta ar ţine de cadrul legal, a declarat miercuri Traian Halalai, preşedintele EximBank, referitor la informaţiile apărute în presă potrivit cărora banca ar acorda garanţii pentru Grup Feroviar Român, companie care se află în cursa pentru privatizarea CFR Marfă.
‘Nu este vorba despre susţinerea acestui client în privatizarea unei companii româneşti. Nu am făcut aceasta şi nu o s-o facem niciodată. Nu vorbim de cadrul legal care nu ne-ar opri, dar nu ar fi fair din punctul nostru de vedere ca statul să garateze sau să finanţeze cumpărarea unei companii de stat. Este vorba despre achiziţionarea unei alte companii, cea din Bulgaria. Acea facilitate şi cu garantarea se referă la tranzacţie, strict, cu o destinaţie a creditului. Îmi pare rău că s-a ajuns la acest gen de discuţii pentru că după părerea mea nu cred că la ora actuală avem foarte multe companii care pot juca un rol regional, pe care să le putem duce în afara ţării. EximBank a făcut acest lucru prin această tranzacţie’, a spus Traian Halalai, preşedintele EximBank, în cadrul unui summit bancar.
Grup Feroviar Român (GFR), membru al Grampet Group, a accesat o linie de credit de la EximBank, în valoare de 54 de milioane de euro, fonduri care vor fi folosite pentru investiţiile pe care compania le va efectua în cadrul privatizărilor în care este implicată în Bulgaria şi Croaţia, potrivit unui comunicat al Grampet Group, remis marţi AGERPRES.
Grup Feroviar Român este pe lista scurtă a investitorilor interesaţi de privatizarea operatorului de stat de transport de marfă pe calea ferată din Bulgaria, BDZ Cargo, iar oferta financiară irevocabilă pentru preluarea operatorului de stat din Bulgaria se va depune pe 25 iunie 2013.
GFR este unul din cei doi investitori care au mai rămas în cursa pentru privatizarea CFR Marfă, alături de Asocierea Transferoviar Grup & Donau Finanz GMBH, după încheierea procedurii de verificare a documentelor depuse de companiile înscrise pe ‘Lista scurtă’ în etapa de negociere pe bază de oferte preliminare şi neangajante.
Potrivit unui comunicat al Băncii de Export-Import a României – EximBank, banca a stabilit un parteneriat strategic cu Grup Feroviar Român pentru acordare de sprijin financiar în vederea achiziţionării unor companii din afara României ţinând cont, pe de o parte, de cadrul legal – Legea 96/2000 – potrivit căruia banca efectuează operaţiuni specifice de finanţare şi garantare pentru promovarea investiţiilor româneşti în străinătate, dar şi de strategia EximBank de susţinere a companiilor româneşti cu proiecte în afara ţării.
‘Parteneriatul strategic dintre GFR şi EximBank se orientează către alte ţinte de interes din afara României, pe de o parte, şi către activitatea curentă a companiei pe de alta, însă nu ia în considerare, sub nici o formă, o implicare în privatizările din România – nici acum, nici în viitor. Orice companie din România capabilă să-şi extindă activitatea în afara ţării este un potenţial partener al EximBank. Cred că avem companii româneşti care au ajuns la maturitate deplină pe piata locală şi care vor şi pot să devină jucători regionali. Toate aceste companii găsesc în EximBank un partener strategic’, a declarat Traian Halalai, preşedintele EximBank citat de BusinessLive.ro
Ultima ora:
ObservatorGruia Stoica: Electroputere VFU Pașcani, parte a GRAMPET Group, câștigă pentru a treia oară în fața STB, în procedura de atribuire a contractului de tramvaie pentru București
PoliticRadu Burnete: Mark Rutte a transmis astăzi un mesaj foarte clar – România are aliați pe care se poate baza. Dacă România este atacată, 31 de state vor sări în apărarea ei
EconomieGruia Stoica: Electroputere VFU Pașcani, parte a GRAMPET Group, câștigă pentru a treia oară în fața STB, în procedura de atribuire a contractului de tramvaie pentru București
ExternCristian Andrei: Câteva facts despre alegerile de ieri din US, care ne arată lucrurile un pic mai nuanțate
SocialStefan Radu Oprea: Profesor pentru o oră!
EvenimenteCristian Sporis:🚀 MoonshotX Edition II Bootcamp – Romania’s first private economic diplomacy platform!
EditorialMarco Badea: New York-ul și-a ales primarul care promite să-l salveze. Zohran Mamdani intră în război cu Trump
CulturaLigia Deca: În domeniul cultural, România continuă să-și protejeze și să-și promoveze patrimoniul, inclusiv siturile de patrimoniu UNESCO
Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe


