Economistul-șef al Băncii Naționale a României/ BNR/, Valentin Lazea, apreciază că România are nevoie de cel puțin 9-10 ani pentru a ajunge la un nivel al PIB-ului /locuitor ajustat la paritatea puterii de cumpărare de 60% din media UE, fără de care este puțin probabil să fie primită în zona euro.

‘La sfârșitul anului trecut, PIB/ locuitor în România ajustat la paritatea puterii de cumpărare era de 50% din media UE.Țările cele mai sărace care au fost primite până în prezent în zona euro au fost Estonia, în 2011, cu un PIB-locuitor ajustat de 66% din media UE și Letonia în 2014, cu un PIB/ locuitor ajustat de 60% din media UE. Este puțin probabil ca zona euro să-și deschidă porțile unui stat-candidat având un PIB/locuitor mai mic decât nivelurile amintite, deoarece ar însemna să își creeze probleme și să creeze probleme și statului respectiv’, a afirmat Lazea, care a precizat că acestea sunt opiniile sale și nu angajează BNR.

Pentru a ajunge la 60% din media UE la PIB pe locuitor ajustat, a arătat Lazea, România ar trebui să crească timp de nouă-zece ani cu 2 puncte procentuale mai mult decât media europeană.

De exemplu, atunci când UE își va relua ritmul mediu de creștere de 1,5% pe an, România va trebui să crească sustenabil cu minim 3,5% pe an.

Problema, a adăugat Lazea, este aceea că PIB-ul potențial al României în condițiile actuale, așa cum este determinat de factorii obiectivi care îl compun (capital, forță de muncă, productivitatea totală a factorilor) este de circa 2% pe an.

PIB-ul efectiv poate varia cu +/—1% față de PIB potențial, în funcție de anul agricol mai bun sau mai slab. Politicile nominale (monetare, fiscală) pot stimula doar temporar o creștere a PIB peste potențial. Pentru o creștere sustenabilă, de durată, este nevoie de politici în sfera reală a economiei, care să potențeze cei trei factori de producție — capital, forță de muncă, productivitate, a explicat Lazea.

Înainte de criză, România avea un potențial de creștere a PIB de 5% pe an, care s-a redus la 2% după criză, din cauza reducerii semnificative a investițiilor străine directe, a scăderii numărului populației apte de muncă, precum și creșterii modeste a productivității.

Economia a trebuit să se ajusteze la intrări de investiții medii anuale cu 5 miliarde de euro mai mici în 2009-2013 față de 2004-2008. O modalitate de a compensa acest handicap ar fi fost atragerea în totalitate a fondurilor europene, dar de abia în 2013 intrările nete de fonduri europene au atins 4 miliarde euro. Forță de muncă s-a diminuat semnificativ în același interval, ca urmare a intrărilor mai mici ale tinerilor care au împlinit 18 ani (253.000 pe an față de 364.000 pe an), consecință a scăderii natalității după Revoluție.

Nici la productivitatea factorilor — energointensitate, plăti electronice, calitatea învățământului — România nu stă mai bine, a precizat Lazea.

În opinia lui Lazea, soluțiile ar fi creșterea absorbției fondurilor europene, stimularea rămânerii în cadrul forței de muncă a persoanelor din categoria de vârstă 65-74 de ani, care sunt capabile și dornice să muncească, și investițiile în învățământ.