Valentin Lazea: Inegalitatea de venituri este în creștere în România; între primii 20% și ultimii 20% raportul este de 7,2 la 1
Creșterea economică se simte atât în veniturile populației cât și în avuția acesteia însă inegalitatea între cei mai săraci și cei mai bogați a crescut și se află peste media europeană, susține economistul-șef al Băncii Naționale a României, Valentin Lazea.
„Nu este adevărat (că actuala creștere economică nu se simte în nvelul de trai al populației—n.r.). Se translatează atât în venituri cât și în avuție. Nu se poate compara nivelul de acum cu cel din urmă cu 10 — 15 ani. (…) Inegalitatea a crescut. Avem cea mai mare inegalitate din Uniunea Europeană. Între primii 20% și ultimii 20% (în funcție de venituri — n.r.), raportul este de 7,2 la 1, în timp ce media europeană este de 5 la 1. Avem o problemă. Inegalitatea este mare și în creștere, iar oamenii percep acest lucru și îl acuză”, a explicat miercuri Lazea în cadrul conferinței de prezentare a Raportului de țară pentru România elaborat de Comisia Europeană.
Pe de altă parte, salariile rămân reduse în România pentru că acesta este singurul avantaj competitiv al țării în raport cu țările vecine, având în vedere că statul nu oferă investitorilor alte avantaje precum infrastructură de calitate, un nivel avansat de cercetare — dezvoltare sau un mediu economic stabil și previzibil.
„Ce îi atrage pe investitori în țara noastră, altceva decât salariile mici. Atâta timp cât statul nu le oferă infrastructură, stabilitate, cercetare-dezvoltare, cel mai important avantaj este forța de muncă. Da, forța de muncă din România este mai prost plătită decât în țările din jur, dar acelea oferă infrastructură, cercetare dezvoltare, stabilitate etc.”, a explicat Lazea.
Referitor la Raportul de țară, economistul-șef al BNR a precizat că acesta arată lucrurile bune, dar și riscurile. În materie de riscuri, Lazea a amintit riscul generat de inițiative legislative de genul Legii privind darea în plată, dar și pe cel de supraîncălzire a economiei din cauza unor politici prociclice pentru anul acesta și mai ales pentru anul viitor.
În opinia sa, creșterea potențială a României de acum încolo nu mai poate fi stimulată prim măsuri fiscale și monetare. „Spațiul fiscal și monetar a fost epuizat, iar creșterea economică poate fi obșinută numai prin reforme structurale”, a mai spus Lazea, precizând că acesta a fost și mesajul transmis, voalat, de Comisia Europeană în raport.
Reprezentantul BNR mai spune că doar prin măsuri structurale se poate ajunge la creșterea PIB potențial de la 2,8% — 3% în prezent, spre 4,5% — 5%.
„Toate acestea sunt grele (reformele structurale — n.r.), necesită eforturi, nu aduc voturi, dar nu mai este loc în România, cum atrage atenția voalat CE, pentru stimulente monetare și fiscale”, a mai spus Valentin Lazea.
Ultima ora:
ObservatorMarco Badea: S-a lansat raportul „Starea Climei – România 2024”
PoliticKlaus Iohannis, de Ziua Națională a Victimelor Holocaustului: Generațiile de astăzi trebuie să stopeze discursul instigator de ură care capătă din nou amploare
EconomieRăzvan Nicolescu: Aş propune un parteneriat pentru viitor companiei E.ON, ca să nu plece din România
ExternRufin Zamfir: Ieri am marcat un an de la atacurile barbare ale Hamas asupra populației israeliene
SocialNicoleta Munteanu: Ora practică de antreprenoriat Kids in Business a început la Mark Twain International School Bucharest -şcoala primară cu productia de Slime-lipicios de distractiv!
EvenimenteAndrei Dudoiu: One of the most exciting startup competitions in Europe – the How To Web Spotlight Competition!
EditorialAlexandru Grumaz: Si vis pacem, para bellum!
CulturaLorena Stoian: Comisia Europeană oferă tinerilor 35.500 de permise de călătorie gratuite prin DiscoverEU!
Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe