Politica monetară nu poate să rezolve singură toate problemele din economie și să fie substitutul economiei reale, a declarat miercuri economistul-șef al Băncii Naționale a României, Valentin Lazea, în carul unei conferințe pe teme de politică monetară.

„În ultimii 15 — 20 de ani, politica monetară a fost împovărată cu obiective care nu îi sunt specifice, proprii. Dacă nu avem creștere economică, alergăm la politica monetară, dacă șomajul crește — să facă politica monetară să scadă șomajul, dacă productivitatea o ia în jos, să vină politica monetară să îmbunătățească, dacă prețul activelor, altele decât cele monetare o iau razna, hai să vedem ce facem cu politica monetară, dacă trebuie salvgardat sistemul financiar-bancar, trebuie să o facă politica monetară. Întrebarea mea este cum sau câte instrumente ar trebui să aibă politica monetară, altele decât rata dobânzii și cursul de schimb astfel încât să răspundă la toate aceste deziderate”, a precizat Lazea.

El a vorbit despre constrângerile pe care la are politica monetară într-o economie mică și deschisă cum este cea a României. Lazea a precizat că vorbește în nume personal și în general, însă a menționat că multe dintre problemele expuse se aplică și României. „Eu cred că prea ușor politica monetară s-a înhămat la mult mai multe lucruri și nu are cum să țină în aer 15 mingi și niciuna dintre ele să nu cadă pe pământ”, a subliniat Lazea.

În opinia sa, este vorba și de o problemă conceptuală în privința modelelor economice. „Modelarea, atunci când ți se impun „n” obiective, devine foarte grea. Deja, noi în modelul folosit la BNR avem 28 de ecuații folosite în modelul principal și 28 folosite în modelele satelit. Dacă adăugăm tot timpul noi obiective, unde ajungem? Cum facem să modelăm n obiective, toate puse pe capul politicii monetare”, a explicat Lazea.

El a mai spus că o politică monetară a unei țări mici și cu economie deschisă, cum este și România, ar trebuie să respecte trei criterii: paritatea dobânzilor, regula Balassa-Samuelson, adică productivitatea mai mare să ducă la prețuri mai mari, și să respecte paritatea puterilor de cumpărare.

„Dacă vreodată s-ar reveni la puritatea si simplitatea politicii monetare, descărcată de celelalte lucruri care nu țin de ea, care înseamnă și eficiență, cred că am putea descrie un cerc virtuos al politicii monetare care pornește de la relația între salarii și productivitate. Cercul virtuos este atunci când productivitatea ta internă crește mai mult decât a partenerilor și când productivitatea ta internă crește mai mult decât salariile. La ce dă naștere această creștere a productivității mai mare decât a salariilor? La aprecierea cursului de schimb și poate să se tranzlateze parțial în creșterea salariilor. Una scade inflația, alta crește inflația. Dacă, la modul ideal, ele se compensează reciproc, putem avea o inflație stabilă. Deci, pe cale de consecință putem avea dobânzi interne egale cu ale partenerilor, cursul de schimb nu are presiuni care să rezulte din diferențialul de inflație și dobândă. Simplificat la maxim, cam așa stau lucrurile”, a subliniat Lazea.

Totuși, economistul șef al BNR a ținut să precizeze că nici în acest caz, când politica monetară este descărcată de sarcinile care nu îi revin, nu poate asigura stabilitatea prețurilor, a dobânzilor sau a cursului de schimb fără concursul altor politici.