Valentin Naumescu: Când apar puteri nemulțumite de ordinea politică actuală, ele vor încerca să schimbe această ordine prin mijloace militare, pentru a ocupa o poziție mai bună la masa negocierilor
de Valentin Naumescu
Economiile mai multor state se îndreaptă în această perioadă către zonele de război. Mai mulți lideri militari europeni au cerut oficialilor de stat să gândească organizarea financiară în acest sens. Elitele militare și cele politice se așteaptă ca pe termen mediu țările NATO să fie atacate de Rusia, iar primele care să intre în vizorul rușilor să fie Țările Baltice. Pornind de la materialul său „Război mondial sau păci nedrepte cu dictaturile agresoare? Dilema deceniului care va schimba lumea”, profesorul Valentin Naumescu, de la Facultatea de Studii Europene a Universității Babeș-Bolyai, a explicat la Europa FM în emisiunea „România în Direct” că „În acest moment, dacă suntem atenți la toate semnalele și indiciile existente în spațiul public occidental înțelegem că sunt mai mulți susținători în spațiul euro-atlantic în acest moment ai unei formule de compromis cu agresorul”.
Mai mult, profesorul Valentin Naumescu a mai explicat că „Vladimir Putin dacă ar fi invitat de marile puteri – de un nou președinte american – să negocieze un nou echilibru de puteri în regiune ar putea veni și cu alte pretenții care nu se referă doar la teritorii și la Ucraina. De exemplu, și ne temem de lucrul acesta, ar fi vorba despre o renunțare la planurile de consolidare militară a NATO pe flancul estic”.
Ultima ora:
ObservatorIlie Pușcaș: Tehnologia blockchain devine un pilon strategic pentru economia viitorului
PoliticRadu Burnete: Mark Rutte a transmis astăzi un mesaj foarte clar – România are aliați pe care se poate baza. Dacă România este atacată, 31 de state vor sări în apărarea ei
EconomieGruia Stoica: Electroputere VFU Pașcani, parte a GRAMPET Group, câștigă pentru a treia oară în fața STB, în procedura de atribuire a contractului de tramvaie pentru București
ExternCristian Andrei: Câteva facts despre alegerile de ieri din US, care ne arată lucrurile un pic mai nuanțate
SocialStefan Radu Oprea: Profesor pentru o oră!
EvenimenteCristian Sporis:🚀 MoonshotX Edition II Bootcamp – Romania’s first private economic diplomacy platform!
EditorialMarco Badea: New York-ul și-a ales primarul care promite să-l salveze. Zohran Mamdani intră în război cu Trump
CulturaLigia Deca: În domeniul cultural, România continuă să-și protejeze și să-și promoveze patrimoniul, inclusiv siturile de patrimoniu UNESCO
Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe


