de Valentin Naumescu

Pe scurt:

1. Repetarea atât de previzibilă a confruntării electorale de acum patru ani, între Joe Biden (82 de ani în noiembrie) și Donald Trump (78 în iunie), într-o atmosferă politică și socială exasperant de divizată și de plictisitoare ca lipsă a substanței dezbaterii, le arată americanilor și lumii democratice că marile partide au rămas fără soluții, că gerontocrația și puterea banilor fac ravagii în calitatea selecției democratice și că, în esență, poate că a venit momentul unor reforme ale bătrânului sistem politic democratic american. Nici alegerile generale din Marea Britanie, chiar mai apropiate ca dată decât cele americane dar insuficient discutate la noi, nu aduc altă impresie decât cea a crizei de identitate a partidelor majore ale democrațiilor occidentale, prinse între populismul de dreapta și populismul de stânga, între forța rețelelor sociale și scăderea calității clasei politice, între războaiele și crizele externe și interne care definesc un moment istoric crucial, pe de o parte, și schimbarea societăților, pe de altă parte.      
2. Este de multă vreme un loc comun observația că între politica internă și politica externă nu mai există o separare clară iar cea din urmă o reflectă în mare parte pe prima. Cele două seturi de politici ale unui stat sunt interconectate ca teme și interese fundamentale, aspirații, sensibilități culturale, idiosincrazii, linii discursive și „mitologii” populare, valori, convingeri, tensiuni, temeri și vulnerabilități specifice țării respective. Noutatea este că globalizarea a făcut nu numai posibilă, în ultimele 2-3 decenii, ba chiar tot mai relevantă, și relația inversă: dinamica internațională o influențează acum pe cea internă, într-o măsură tot mai mare. A se vedea cum războiul Hamas-Israel influențează negativ campania electorală a lui Joe Biden (de exemplu, absenteismul masiv al democraților din Michigan la alegerile primare, în semn de protest față de sprijinul administrației Biden pentru Israel), pentru că noul electorat al Partidului Democrat, care conține în mare măsură „minoritățile vizibile”, musulmanii și tineretul cu vederi stângiste, susține cauza palestiniană în timp ce Biden, un „clasic în viață” al politicii externe americane, susține în mod firesc Israelul în fața teroriștilor de la Hamas. Avem un exemplu de intricare extern-intern și în tabăra adversă, unde războiul din Ucraina a dat posibilitatea lui Donald Trump să puncteze în fața unui electorat (conservator) care este tot mai puțin dispus să plătească pentru a ajuta Ucraina în fața agresiunii Rusiei.  
3. Cele două dimensiuni ale politicii unui stat, internă și externă, s-au contopit practic într-un compact care definește modelul cultural profund al poporului respectiv („matricea” dominantă politic, măsurată simbolic la alegeri, din patru în patru ani), precum și dinamica accelerată în care se află majoritatea societăților din spațiul occidental, cu tot cu faliile și diviziunile ideologice din interiorul lor. A se vedea, ca exemple recente, cât de adânc au săpat în fundația societăților spațiului euro-atlantic pandemia de Covid-19 sau războaiele din Ucraina și Israel și cum au rupt în două opinia publică aceste agresiuni. De ce? Simplu, pentru că societățile occidentale înseși s-au schimbat și rezonează diferit la provocări, crize și războaie.

Continuarea, aici.