de Valentin Naumescu

De la debarcarea aliaților de limbă engleză (SUA, Marea Britanie, Canada)¹ pe plajele Normandiei, în iunie 1944, libertatea, democrația și securitatea Europei au fost de neconceput fără angajamentul și garanțiile de securitate americane. Conceptul de Occident dobândise astfel, dincolo de vagi tușe culturale, intelectuale și religioase, relativizate oricum de specificurile naționale, o semnificație strategică transatlantică foarte clară.

Înființarea NATO, prin semnarea Tratatului Alianței Nord-Atlantice² de la Washington, pe 4 aprilie 1949, devenise „cheia de boltă”, chintesența și expresia genială a acestei idei luminoase – Doctrine of Containment (Doctrina Truman), de „îndiguire” a pericolului expansiunii bolșevice pe continentul european, dincolo de ceea ce Stalin deja ocupase în 1944-1945. America de Nord și Europa de Vest formau „lumea de vis” occidentală postbelică, apărată de forța imbatabilă a Armatei SUA și de angajamentul politic ferm al Președinților și Congresman-ilor de la Washington, deopotrivă democrați și republicani.

Continuarea, aici.