Valerian Vreme a participat la întrevederea cu E.S. domnul Eldar Hasanov, ambasadorul Republicii Azerbaidjan la Bucureşti
În data de 12 martie 2012, a avut loc întrevederea domnului senator Gheorghe David, preşedintele Grupului parlamentar de prietenie România-Azerbaidjan, cu E.S. domnul Eldar Hasanov, ambasadorul Republicii Azerbaidjan la Bucureşti. La întrevedere au mai participat şi ceilalţi membri ai Grupului, domnul senator Romeo Nicoara şi domnii deputaţi Chirilă Constantin, Ibram Iusein, Lupu Mihail, Vreme Valerian.
Discuţiile s-au axat pe cooperarea bilaterală dinamică între cele două state şi importanţa semnării parteneriatului strategic între România şi Azerbaidjan, fiind evidenţiat de ambele părţi dialogul politic sistematic la nivel înalt şi cooperarea în domeniul economic.
Preşedintele Grupului parlamentar de prietenie România-Azerbaidjan, domnul senator Gheorghe David a subliniat importanţa proiectelor energetice comune româno-azere, Nabucco şi AGRI, reafirmând rolul vital pe care Azerbaidjan, ca ţară furnizoare, îl deţine în implementarea acestor proiecte de importanţă strategică la nivel regional.
De asemenea, în cadrul întrevederii, ambasadorul Republicii Azerbaidjan a transmis invitaţia verbală adresată parlamentarilor români de către Grupul de prietenie cu România din Parlamentul azer pentru realizarea unei vizite oficiale la Baku.
Ultima ora:
ObservatorGruia Stoica: Electroputere VFU Pașcani, parte a GRAMPET Group, câștigă pentru a treia oară în fața STB, în procedura de atribuire a contractului de tramvaie pentru București
PoliticRadu Burnete: Mark Rutte a transmis astăzi un mesaj foarte clar – România are aliați pe care se poate baza. Dacă România este atacată, 31 de state vor sări în apărarea ei
EconomieGruia Stoica: Electroputere VFU Pașcani, parte a GRAMPET Group, câștigă pentru a treia oară în fața STB, în procedura de atribuire a contractului de tramvaie pentru București
ExternCristian Andrei: Câteva facts despre alegerile de ieri din US, care ne arată lucrurile un pic mai nuanțate
SocialStefan Radu Oprea: Profesor pentru o oră!
EvenimenteCristian Sporis:🚀 MoonshotX Edition II Bootcamp – Romania’s first private economic diplomacy platform!
EditorialMarco Badea: New York-ul și-a ales primarul care promite să-l salveze. Zohran Mamdani intră în război cu Trump
CulturaLigia Deca: În domeniul cultural, România continuă să-și protejeze și să-și promoveze patrimoniul, inclusiv siturile de patrimoniu UNESCO
Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe


